monitorulcj.ro Menu

Politică

DUBLUL STANDARD al calității alimentelor. „România este GROAPA DE GUNOI a Europei”. Ce fac politicienii clujeni

În contextul scandalului european privind dublul standard de calitate la alimente, o analiză comparativă făcută de o asociaţie pentru protecţia consumatorilor arăta că produsele care ajung la români sunt mai slabe din punct de vedere nutriţional şi conţin mai multe grăsimi decât cele care ajung în vestul Europei, deşi preţul este la fel sau mai mare.

Studiul realizat de InfoCons a făcut referire inițial la două produse foarte cunoscute pe piață. Conform acestuia Fanta de portocale ajunge în magazinele din România cu mai puţin suc de fructe şi ciocolata Milka plină cu aditivi alimentari.

În acest sens, Ministerul Agriculturii s-a mobilizat și a prezentat miercuri rezultatele studiului privind dublul standard al alimentelor, fiind găsite diferenţe la 9 din cele 29 de produse analizate. Printre alimentele diferite de cele din occident se numără conservele de peşte, şunca, baconul, parizerul, conserve de peşte, ciocolată şi alte alimente.

 „Din păcate România este o țară de mâna a doua”

Asociaţia InfoCons a identificat diferenţe în lista de ingrediente şi la valorile nutriţionale după ce a analizat produse similare din alte trei ţări precum Marea Britanie, Spania şi Franţa. Specialiştii nu au fost deloc surprinşi de rezultatele studiului comparativ şi spun că diferenţierile, care apar din start, din etichetare, nu se justifică, în condiţiile în care preţurile sunt similare în Europa de Vest şi Europa de Est.  

„E o problemă legată de moralitate, suntem cetăţeni europeni, ceea ce înseamnă că trebuie să avem acces la acelaşi tip de produse”, atrage atenţia Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.   

Concret, în cazul sucului Fanta de portocale, au fost sesizate diferenţe cu privire la conţinutul de suc de fructe. Prin urmare, dacă în România produsul are 5% suc de portocale, în Spania aceeşi băutură carbogazoasă conţine 8% suc de portocale. Inspectorii au descoperit însă mai puţini aditivi alimentari în băutura carbogazoasă pe care o consumă românii.   

În ceea ce privește produsul Milka Ciocolată cu lapte alpin, în urma analizei produselor din două țări, principala diferență pe care o observăm se referă la numărul de aditivi alimentari. Astfel, la produsul din România a fost adăugat suplimentar, pe lângă lecitina din soia, aditivul Poliglicerol (E476), acesta având rolul de a înlocui parțial ingredientul de o calitate superioară, dar mai costisitor, „unt de cacao”, potrivit Agerpres.

 „Sunt foarte preocupat ca instituțiile care au competențe în control să-și facă datoria”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a arătat profund deranjat de faptul că până în momentul de față nu se știe exact pe ce criterii au fost analizate cele 9 produse: „Ce mă îngrijorează în acest scandal public legat de cele 9 alimente testate este că la această oră încă nu știm pe ce criterii au fost selectate și asta e foarte important, pentru că impactul unei astfel de analize se răsfrânge asupra producătorului. Și ce înseamnă un produs neconform?!”

Acesta a declarat pentru Monitorul de Cluj că instituțiile abilitate să facă verificări cu privire la calitatea alimentelor ar trebui să se ocupe de acest aspect: „Sunt foarte preocupat ca instituțiile care au competențe în control, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, ANSVSA să-și facă datoria conform legii, avem o grămadă de instituții de control care ar trebui să verifice calitatea alimentelor populației”.

Vicepreședinte în Comisia de Sănătate, Emanuel Ungureanu, este preocupat în mod deosebit de această problemă, însă precizează că organele în măsură să adopte programe de legi sunt practic legate la mâini, deoarece în țară nu există infrastructura necesară prin care să se pună in practică viitoare proiecte în acest sens: „Degeaba reglementezi prin lege ca produsele care ajung la consumator să fie de calitate, dacă noi nu avem laboratoare performante care să analizeze calitatea produselor și de multe ori producătorii sunt obligați să facă aceste testări în afara țării.”

„Nu numai că am un plan, sunt și coinițiatorul la proiectul de lege care face referire la scăderea aditivilor din alimente. Însă sunt atribuții pe care executivul nu și le exercită. Guvernul României trebuie să aloce urgent  sume care să testeze în mod obiectiv calitatea produselor de pe piețele românești și din hipermarket-uri. Până nu avem această infrastructură, orice lege am face se lovește de incapacitatea noastră administrativă de a testa calitatea produselor”, a adăugat deputatul USR.

Țările europene se mobilizează, numai România „trage mâța de coadă”

O cercetare coordonată de eurodeputata cehă Olga Sehnalova a relevat că aproximativ o treime dintre produsele comercializate în Cehia au o calitate inferioară celor similare comercializate de aceleași companii în Germania.

României nu îi lipsește doar nutrienții din alimente, ci și bunăvoința de a lua măsuri în acest sens, este de părere europarlamentarul Daniel Buda, care mai spune că „standardele duble de calitate reprezintă o problemă ignorată de Guvernul PSD, care acceptă astfel ca România să devină mai departe o groapă de gunoi a Europei!”

„Ministrul Agriculturii precum şi alţi oficiali care ar trebui să fie implicaţi în acest proces de evaluare preferă doar să anunțe că «vom face, vom drege», sfidând în continuare și manifestând un dispreţ profund faţă de toţi cetăţenii români cărora li se interzice dreptul de a cunoaşte ce consumă şi dacă sunt sau nu cetăţeni de mâna a doua în UE”, a adăugat europarlamentarul clujean.

Buda a solicitat ca premierul României, Mihai Tudose și ministrul Agriculturii Petre Daea să își unească eforturile cu cei din grupul de la Vișegrad în această problemă și să facă demersurile care se impun la Comisia Europeană în vederea modificării legislației existente astfel încât să se evite standardele duble de calitate: „În lipsa oricăror eforturi în acest sens, actualul Guvern acceptă ca România să devină groapa de gunoi a Europei cu consecințe incomensurabile asupra vieții cetățenilor români dar și asupra industriei alimentare și a fermierilor din România care au parte de o concurență profund neloială!”

Problemă veche, soluții teoretice noi, prea puține demersuri

Se pare că problema dublului standard la alimente a existat în tot acest timp, numai că nu au fost realizate până acum analize oficale și nu au fost publicate date exacte.

Deputatul PSD de Cluj Horia Nasra a declarat pentru Monitorul de Cluj că nu are în plan un proiect de lege, dar susține inițiativa: „Momentan nu am în plan un astfel de proiect de lege, nu fac parte din comisia care se ocupă de aceste probleme. Cred că ar fi benefică o măsură în acest sens. Dacă noi în Europa avem niște obligații, trebuie să ni se respecte și drepturile. Iar drepturile înseamnă și o mâncare sănătoasă și calitativ bună, exact la același nivel ca a altor state europene”.

Până să se realizeze o egalitate între toate statele europene, specialiștii nu pot decât să constate neregula și să o considere oarecum firească în contextul în care România este o țară mai puțin dezvoltată decât cele din vestul Europei.

„E clar că sunt diferenţe şi că vorbim de loturi diferite pentru destinaţii diferite. Sucul de portocale fiind mai costisitor, e posibil să fie mai puţin în produsele care ajung în România şi în alte ţări defavorizate. Probabil că loturile conforme, unde pot fi controlaţi mai cu atenţie, le trimit către ţările considerate de primă mână. E limpede că suntem trataţi ca o ţară de mâna a doua”, este de părere profesorul Constantin Ionescu-Tîrgovişte diabetolog şi nutriţionist.