monitorulcj.ro Menu

Politică

La Cluj a fost semnată noua alianţă politică BINE

Trei partide naţionaliste, Partidul România Mare (PRM), Partidul România Unită (PRU) şi Noua Dreaptă, au semnat marţi la Cluj-Napoca o alianţă politică, Blocul Identităţii Naţionale în Europa (BINE), prima care are loc în afara Bucureştiului.

Tudor Ionescu, co-preşedintele Alianţei BINE, a declarat marţi într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca că noua alianţă va oferi românilor o alternativă la alegerile din 2019 şi 2020.

“Alegerile din decembrie 2016 nu au adus rezultatul pe care noi l-am aşteptat. Nu este un secret acest lucru, partidele noastre au rămas în afara forului legislativ. La o analiză profundă a acestui rezultat am concluzionat că principalul factor care a contribuit la acest insucces electoral a fost fragmentarea votului naţionalist şi prin asta rezultatul din decembrie 2016. După alegeri, am purtat discuţii între acele partide relevante din sectorul patriotic, Partidul România Mare, Partidul România Unită şi Partidul Noua Dreaptă şi am hotărât unificarea mişcării naţionaliste din România. Am format alianţa politică Blocul Identităţii Naţionale în Europa (BINE) pentru a oferi românilor o alternativă patriotică, identitară, creştină, la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale din 2019, respectiv parlamentare şi locale din 2020. Este o premieră pentru că niciodată în România ultimelor 150 de ani nu a existat o alianţă politică între partidele naţionaliste. Clujul e un judeţ românesc cu «r» mare, un judeţ creştin cu «c» mare, este un judeţ cu tradiţie. Sunt convins că alianţa va reuşi să obţină un rezultat bun la alegeri”, a declarat Tudor Ionescu, co-preşedintele Alianţei BINE.

Clujul este primul judeţ din România care a semnat constituirea alianţei, a declarat, la rândul său, Alexandru Cordoş, preşedintele PRU Cluj.

“E un moment important pentru Transilvania, pentru judeţul Cluj, semnarea acestei alianţe politice şi cred că tot ceea ce cuprinde acest protocol. Filialele PRU, PRM şi Noua Dreaptă din judeţul Cluj au constituit Alianţa BINE, conducerea la nivelul Clujului fiind asigurată de preşedinţii filialelor PRU, PRM şi Noua Dreaptă în calitate de co-preşedinţi. Din cadrul birourilor permanente ale celor trei formaţiuni vor fi desemnaţi trei reprezentanţi ai fiecărei structuri care vor asigura conducerea operativă şi coordonarea acţiunilor Alianţei BINE la nivelul judeţului Cluj. Deciziile vor fi luate cu unanimitate de voturi”, a spus Cordoş.