monitorulcj.ro Menu

Politică

Senatorul clujean Mihai Goţiu a adormit în Parlament. Ce a răspuns parlamentarul VIDEO

Senatorul USR Mihai Goţiu a fost surprins aţipind, în sala de plen, la şedinţa celor două camere reunite privind bugetul pe 2017.

Goţiu a fost răpus de oboseală în timp ce colegii săi parlamentari dezbăteau despre fondurile pentru autostrăzi. Mihai Goţiu este unul dintre parlamentarii USR care, săptămâna trecută, au stat peste noapte în Parlament, în semn de protest faţă de Ordonanţa 13.

”Evident, mă odihnesc și eu. Eu am hotărât așa, să mă odihnesc puțin până când trece partea asta (...). Prefer să mă odihnesc în momente când totul trenează și să fiu atent în momentele în care contează”, a spus senatorul Mihai Goțiu, potrivit evz.ro.

Ce a răspuns parlamentarul

Într-o postare pe contul său de Facebook Mihai Goţiu a scris: „După ce am stat cinci zile și nopți treji ca să ne asigurăm că PSD nu face vreo măgărie și în Parlament, un pesedist m-a surprins azi când am închis ochii, pentru câteva clipe, în Senat. Suntem vânați de pesediști pentru orice, o bâlbă, o clipire, o neatenție, ăsta e costul unei opoziții pe bune. Dacă ăsta este prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru zecile de ore de veghe, îmi asum să facă Gâdea și Badea (și cei ca ei) mișto de mine, accept”, a menţionat senatorul.

El a precizat în schimb că a reuşit să aprobe în proiectul de buget un amendament „pentru Cluj”, despre care va oferi detalii ulterior.