monitorulcj.ro Menu

Politică

Alexandru Cordoș, despre votul din Parlament în cazul Oprea: „Se încearcă generarea de rating și de trafic pe unele site-uri de știri”

Parlamentarul de Cluj, Alexandru Cordoș, a explicat pagina sa de Facebook că a votat „pentru înfăptuirea justiției” în cazul Gabriel Oprea, asta după ce Mediafax a identificat 24 de senatori provenind de la PSD, ALDE, PRU şi foşti UNPR care au votat luni împotriva cererii DNA de urmărire penală a fostului ministru de interne şi vicepremier Gabriel Oprea.

„Cu precădere se discută despre „cei 24 de senatori care au blocat ancheta penală în cazul lui Gabriel Oprea”, un subiect de presă senzaționist care nu numai că dăunează imaginii noastre, a fiecărui senator din respectiva listă, însă dăunează însăși imaginii Senatului României, iar ceea ce este și mai grav este faptul că acele articole de presă și acele comentarii de pe social-media sunt pure speculații.

(…)

Fac mențiunea că, la fel ca de fiecare dată când a fost nevoie, am votat PENTRU ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI, nicidecum împotriva justiției, tot așa cum fac mențiunea că niciodată nu am făcut parte din anturajul colegului senator, Gabriel Oprea.

Faptul că se încearcă generarea de rating și de trafic pe unele site-uri de știri, pe baza unor informații „luate din zbor” este o problemă gazetărească asupra căreia nu voi stărui, însă nu pot fi de acord cu implicarea numelui meu într-un scandal mediatic menit să lezeze imaginea partidului pe care îl reprezint și alianței care, vreme de trei ani, a condus, cu succes, România, PSD+ALDE+UNPR.

Referitor la informația prezentată de presă, privindu-i pe „cei 24 de senatori”, dacă era vorba despre 24 de senatori care să fi votat împotrivă, cererea DNA era aprobată, însă au votat împotrivă 73 de senatori, ciudat este faptul că au fost identificați doar cei din alianța PSD+ALDE+UNPR și nu TOȚI SENATORII care au votat împotrivă, dar ceea ce mi se pare și mai „interesant” este faptul că am fost inclus între senatorii care au votat împotrivă ... să aibă oare legătură cu faptul că în județul Cluj sunt primul în sondajele privind opțiunea de vot la parlamentare?

Îmi doresc, totuși, să nu fie vorba despre un linșaj mediatic, însă așa se prefigurează a fi aceste articole prezentate ca „fără echivoc”.

Prin urmare, îi îndemn pe toți aceia care au întrebări sau nelămuriri legate de activitatea mea de senator să mă contacteze pe rețelele de socializare sau să ia legătura cu oamenii din echipa mea, lăsând astfel articolele „senzaționiste” la o parte și intrând într-o normalitate atât de necesară pentru România”, a scris pe pagina sa de Facebook Alexandru Cordoș.

Anterior votului, fostul vicepremier Gabriel Oprea le ceruse senatorilor să voteze împotriva cererii DNA de urmărire penală a sa pentru ucidere din culpă, susţinând că, aflat pe bancheta din spate a maşinii, nu avea cum să fie vinovat de moartea poliţistului Bogdan Gigină.

Dosarul DNA conţine 18 volume. "La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni", susţin procurorii într-un comunicat de presă. Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că "încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere". Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, numărul fiind "de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale", explică DNA.