monitorulcj.ro Menu

Politică

Guvernul stabileşte, în şedinţa de miercuri, data alegerilor parlamentare

Guvernul va stabili, în şedinţa de miercuri, data alegerilor parlamentare, surse politice precizând că scrutinul va avea loc, cel mai probabil, la 11 decembrie.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, pe ordinea de zi figurează şi proiectul de ordonanţă de urgenţă privind votul în diaspora.

MAE va dispune suplimentarea numărului secţiilor de votare din străinătate, pe lângă cele organizate în ambasade şi consulate, pentru localităţile unde au fost înregistraţi cel puţin 100 de cetăţeni români. Decizia vine în condiţiile în care numărul românilor înscrişi în Registrul electoral cu opţiunea vot prin corespondenţă este redus. În acest sens, procedura de înregistrare în Registrul electoral va fi simplificată, astfel încât românii din diaspora să poată trimite cererile şi copiile după documentele necesare înscrierii şi prin e-mail.

În acelaşi timp, Guvernul va adopta şi un proiect de hotărâre pentru declararea zilei de 1 septembrie 2016 zi de doliu naţional în memoria celor 11 români morţi în urma cutremurului din Italia.