monitorulcj.ro Menu

Politică

Kelemen Hunor: Alegerile ar trebui să aibă loc pe 11 decembrie. Constituţia trebuie modificată

Alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc pe 11 decembrie, consideră preşedintele UDMR Kelemen Hunor, care mai spune că este nevoie de o modificare a Constituţiei pentru că, altfel, există riscul ca, în 2020, scrutinul să se suprapună cu Crăciunul.

În condiţiile în care surse politice au declarat pentru Mediafax că guvernul continuă negocierile cu liderii politici pentru a stabili cât mai repede data alegerilor şi înclină spre 11 decembrie, Kelemn Hunor a spus că i-a transmis deja premierului Dacian Cioloş că este de acord cu această variantă. "Din cele două variante (4 şi 11 decembrie-nr.) noi i-am spus încă din iunie sau iulie premierului Dacian Cioloş că 11 decembrie ar fi data mai potrivită pentru alegerile parlamentare şi cred că aşa şi va rămâne, fiindcă 4 decembrie, dintr-un motiv absolut simplu, după Ziua Naţională şi înainte de Sfântul Nicolae, când oamenii mai pleacă în concediu, nu cred că poate să intre în calcul în mod realist, fiindcă va fi o prezenţă foarte-foarte scăzută şi nu este dorinţa nimănui să nu vină oamenii la vot", a declarat, marţi, liderul UDMR, la RFI.

Kelemen Hunor mai spune, potrivit sursei citate, că dacă nu se găseşte o soluţie, alegerile parlamentare vor ajunge să aibă loc în 2020 chiar de Crăciun: "Noi avem o problemă serioasă şi din acest punct de vedere, ar trebui să găsim o soluţie, fiindcă din patru în patru ani noi împingem alegerile, din motive constituţionale şi din motive legale, bineînţeles, nu din alte motive, mai aproape de Crăciun, mai aproape de Anul Nou. Când am intrat eu în politică, în anul 2000, alegerile erau în octombrie şi uite cum am ajuns în ajunul Crăciunului aproape şi nu s-a găsit o soluţie potrivită (...). Trebuie modificată Constituţia, de acolo trebuie să plecăm (...). Trebuie să găsim şi noi o rezolvare, fiindcă în 2020 vom avea alegeri pe 24 decembrie, dacă nu se găseşte o soluţie".

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor susţine că există riscul unui scandal uriaş în cazul în care OUG privind votul pentru diaspora va include liste suplimentare, însă spune că este de acord cu înfiinţarea unui număr mai mare de secţii de votare.

"Sunt aspecte care eu cred că trebuie rezolvate prin Ordonanţă de Urgenţă şi sunt câteva lucruri care din punctul meu de vedere nu au ce căuta în OUG, dar este treaba Guvernului, că noi nu putem împiedica Guvernul să dea Ordonanţe de Urgenţă. De exemplu, listele suplimentare n-au ce căuta în acest moment în acest sistem gândit prin prisma legii alegerilor parlamentare. Secţii de votare peste tot, da", a declarat liderul UDMR, la RFI.

Întebat de ce nu trebuie incluse listele în actul normativ elaborat de Guvern şi care se află în dezbatere publică, Kelemen a spus că ”lasă loc de o manipulare uriaşă”. ”Aşa cum nici în România nu se poate vota prin corespondenţă din păcate şi se poate vota prin corespondenţă din străinătate şi noi am susţinut acest lucru, cu listele suplimentare iarăşi lucrurile stau la fel. Este un risc uriaş şi veţi vedea scandalul după alegerile parlamentare pe aceste liste suplimentare. De aceea, eu i-am spus şi doamnei ministru când am discutat, în afară de listele suplimentare cu celelalte prevederi sunt de acord", a explicat liderul UDMR.

Săptămâna trecută, Guvernul a pus în dezbatere publică proiectul de OUG care prevede că MAE poate dispune înfiinţarea de secţii de vot suplimentare, pe lângă cele organizate pe lângă ambasade şi consulate, românii din diaspora care vor să voteze prin corespondenţă sau la secţie se pot înscrie în Registrul electoral şi prin e-mail, reglementând şi votul pe liste suplimentare.


Etichete: kelemen hunor UDMR