Politică

Foștii democrat liberali, încă indeciși în privința ordinii candidaților la parlamentare

Foștii democrat liberali sunt încă indeciși în privința ordinii candidaților la alegerile parlamentare care vor avea loc la sfârșitul acestui an. Deși data limită până la care lista trebuia trimisă pentru a primi undă verde de la centru fusese inițial 21 august, aceștia au amânat votul în Biroul Permanent Județean.

Între timp, lista ex-pedeliștilor a suferit câteva modificări, unii dintre candidați retrăgându-se. Data limită până la care aceasta va trebui să fie validată este 26 august, adică până la sfârșitul săptămânii.

Ca şi vechii liberali, foştii pedelişti au venit cu propuneri noi. Printre cei care îşi doresc un mandat în Parlament se regăsesc fostul primar de la Turda Tudor Ştefănie, (care de altfel nici nu şi-a dorit să mai candideze la locale, visând la un mandat în Legislativ), Florin Stamatian, consilier local şi fost prefect sau consilierii judeţeni Călin Tuluc şi Mariana Leş. Pe lista ex-pedeliştilor care vor în Parlament mai figurează consilierii locali Ionică Pop şi Mihaela Suciu, precum şi fostul europarlamentar Rareş Niculescu.


Şi din partea fostului senator Alin Tişe există o intenţie de a candida la parlamentare, aşa cum Monitorul de Cluj a scris recent, însă acesta a susţinut în repetate rânduri că nu va renunţa la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean pentru un mandat în Parlament. Rămâne astfel de văzut dacă nu se va răzgândi până la alegeri.

Între timp însă, de pe lista vechilor liberali au dispărut câteva nume. Deşi iniţial era unul dintre vechii liberali care şi-au depus intenţia de a candida pentru un mandat în Camera Deputaţilor, viceprimarul Dan Tarcea a anunţat că nu va părăsi funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca pentru un mandat în Parlament.


Dan Tarcea a anunțat pe contul său de Facebook că este onorat să fie validat pe o poziție eligibilă pentru Camera Deputaților, dar rămâne la Cluj să își ducă la capăt mandatul de viceprimar. Tarcea a fost urmat de Dorin Lojigan, primar ul municipiului Câmpia Turzii.

Primul pe lista vechilor liberali pentru Camera Deputaţilor este deputatul Adrian Oros, urmat de Marius Mânzat, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi Mircea Abrudean.


Pe lista pentru Senat primele locuri sunt ocupate de Marius Nicoară şi Gabriel Gârboan.

În prezent, Clujul este reprezentat în Parlamentul României de 10 deputaţi şi patru senatori.  


 

abonare newsletter