monitorulcj.ro Menu

Politică

"Record" la Parlament: Aproximativ 450 de proiecte de lege au fost date uitării de peste un deceniu

Aproximativ 450 de proiecte de lege zac uitate în sertarele din Parlament, din 2007 și până în prezent. Ceea ce este și mai important este că mare parte dintre inițiatori nu mai sunt nici măcat parlamentari, unii chiar de două mandate.

Spre exemplu, fostul deputat Horațiu Buzatu nu mai este în Parlament din 2008, însă inițiativa sa legislativă care prevedea ca urnele de vot să fie transparente pentru a nu se putea vicia procesul de vot este încă în așteptare.  

Datele de pe site-ul Camerei Deputaţilor arată că sute de iniţiative legislative se află de ani buni la mâna senatorilor, dar nimeni nu-şi mai face timp pentru ele. Proiectele de lege au trecut de Camera Deputaţilor, iar unele dintre acestea aşteaptă o decizie din partea camerei superioare a Parlamentului de mai bine de zece ani, arată jurnaliștii de la jurnalul.ro.

Statistica legilor uitate:
2005 - 3 legi
2006 - 3 legi
2007 - 16 legi
2008 - 105 legi
2009 - 16 legi
2010 - 17 legi
2011 - 18 legi
2012 - 75 legi
2013 - 14 legi
2014 - 14 legi
2015 - 23 legi
2016 - 128 legi