Politică

Primar clujean, găsit incompatibil de ANI

Primarul localității Cămărașu Iancu Marcel Mocean (PSD) a fost găsit de ANI în stare de incompatibilitate. Astfel, este posibil ca acesta să rămână fără mandat.

Potrivit ANI, acesta, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2012 – 08 aprilie 2014, întrucât a deținut simultan funcțiile de primar și membru în Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Cămărașu, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit Legii nr. 161/2003, „funcţia de primar şi viceprimar, […] este incompatibilă cu: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”.


Persoana față de care s-a constatat  starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

“Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, mai arată reprezentanții ANI.

abonare newsletter