monitorulcj.ro Menu

Politică

ALEGERI LOCALE 2016 Horváth Anna (UDMR): Scopul nostru de a deveni de neocolit în Consiliul Local nu s-a putut realiza. Cu cine va bate palma UDMR la Consiliul Judeţean Cluj

Horváth Anna, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, spune că Uniunea nu se grăbeşte să încheie alianţe politice la nivel local şi judeţean şi aşteaptă să vadă ofertele partidelor PNL şi PSD, în timp ce preşedintele UDMR Cluj Csoma Botond spune că “în funcţie de scopuri”, UDMR Cluj va decide cu cineva va încheia alianţe politice.

“În acest moment nu pot răspunde cu cine vom bate palma, vom discuta şi cu PNL şi cu PSD, începând de joi vom discuta, dar nu vă pot răspunde cu cine vom avea alianţe la nivelul judeţului şi la nivelul municipiului. Am vorbit atât cu liderii PNL, cât şi cu liderii PSD, ne-au felicitat pentru rezultatul bun. Va fi o decizie comună, ne vom consulta şi cu liderii naţionali, dar sunt sigur că va fi o decizie comună atât la nivelul judeţului, cât şi la nivel naţional. În funcţie de scopurile noastre pentru următorii 4 ani vom discutat atât cu PNL, cât şi cu PSD. Nu cred că la nivel naţional va fi o alianţă generală, nu va fi o înţelegere valabilă pentru toate judeţele din Transilvania şi chiar dacă va fi, noi vom avea libertatea să alegem cu cine facem alianţă. Noi vrem să urmărim în fiecare localitate interesul comunităţii şi în funcţie de aceasta vom decide cu cine facem alianţă”, a precizat miercuri într-o conferinţă de presă preşedintele UDMR Cluj Csoma Botond.

De cealaltă parte, Horváth Anna, președinte UDMR Cluj-Napoca şi viceprimarul municipiului Cluj- Napoca, spune că nu va transmite prin presă mesajelor liderilor PNL şi PSD.

“Discuţiile preliminare pe care le vom avea cu partidele politice PSD şi PNL nu le vom discuta în presă ci la mese rotunde, nu ne vom trimite mesaje prin presă. În afară de felicitări nu am avut niciun fel de detaliu faţă de ce va urma şi nici nu cred că este o aşa mare urgenţă”, a spus Horváth.

Csoma Botond mai spune că prin mandatele câştigate la Consiliul Judeţean Cluj şi Consiliul Local, Uniunea este în măsură să închege alianţe pentru a reprezenta interesele comunităţii maghiare.

“Considerăm că am obţinut un rezultat foarte bun la alegerile locale, 7 mandate la Consiliul Judeţean, 5 mandate la Consiliul Local, în ciuda faptului că există o apatie şi o lehamite faţă de politicieni, de viaţa politică. În ciuda acestui fapt am reuşit să convingem alegătorii noşti care sunt în majoritate maghiari, dar au fost cazuri atât la Consiliul Judeţean, cât şi Consiliul Local, unde români au votat listele noastre şi candidaţii noştri pentru că Ana Horvath nu a fost numai vicerprimarul maghiarilor în ultimii 4 ani, ci a stat la dispoziţia atât a cetăţenilor maghiari, cât şi a cetăţenilor români la Primăria municipiului Cluj-Napoca. Suntem conştienţi de faptul că acest rezultat bun se datorează faptului că am reuşit să convingem alegătorii noştri să vină la vot, ştim şi noi şi nu vrem să ascundem că există o scădere a voturilor atât la judeţ cât şi la municipiu. Existe multiple motive pentru care această scădere s-a întâmplat mai ales  în mediul rural există o scădere a populaţiei, să vă zică oamenii din aceste comunităţi câte botezuri şi câte înmormântări sunt în aceste comune. Cei care nu s-au prezentat la vot au avut alte opţiuni politice, dar nu vorbim de un număr considerabil în acest sens. Sper ca prin mandatele de la Consiliul Judeţean şi Consiliul Local vom fi în măsură să închegăm anumite alianţe prin care putem să reprezenta interesele comunităţii noastre”, a mai spus preşedintele UDMR Cluj.

De cealaltă parte, Horváth Anna spune că în Consiliul Local UDMR nu poate fi considerat de neînlocuit după ce PNL şi-a adjudecat 17 mandate de consilieri locali.

“Noi am pornit la drum acum mai bine de 30 de zile cu un scop bine definit să ne putem prezenta în următorii 4 ani în Consiliul Local cu o echipă mai puternică şi cu o echipă care nu poate fi ocolită în anumite chestiuni care privesc comunitatea maghiară, aceasta este garanţia pentru a avea în continuare în comunitate un reprezentat ca şi viceprimar. După numărul voturilor putem spune că această reprezentare a comunităţii a devenit mai puternică. Acum 4 ani am avut 4 mandate, anul acesta avem 5 mandate câştigate din plin şi doar 203 voturi au lipsit ca să avem şi cel de-al 6-lea mandat. Este un rezultat bun, trebuie să mulţumim acelor clujeni care ne-au onorat cu încrederea, ne-au întărit cu voturile exprimate, şi tuturor acelor votanţi ai UDMR care nu s-au aliat atmosferei generale de letargie. Numărul votanţilor din Cluj care s-au prezentat anul acesta a scăzut cu 22%, dar UDMR a reuşit să păstreze numărul absolut al voturilor de acum 4 ani. Scopul nostru de a deveni de neocolit în Consiliul Local nu s-a putut realiza deoarece PNL a câştigat 17 mandate ceea ce le asigură o majoritate confortabilă. Trebuie să ne gândim pentru următorii 4 ani, cum vom putea mobiliza şi mai bine acei etnici maghiari, în primul rând, care şi la aceste alegeri au rămas departe de urne şi care sunt în număr consistent şi cum putea dovedi şi mai bine pentru cetăţenii români că acele proiecte pe care le-am susţinut, iniţiat, sunt pentru binele întregii comunităţi şi putem contribui şi mai bine la tot ceea ce înseamnă un Cluj în dezvoltare, un Cluj care îşi va căpăta locul bine meritat în rândul oraşelor din România”, a spus viceprimarul municipiului Cluj-Napoca.

Deák Ferenc, președintele executiv UDMR Cluj, a precizat la rândul său că în Consiliul Judeţean Cluj UDMR a obţinut 7 mandate, reuşind “să obţinem să decidem pentru că niciun partid nu a obţinut majoritatea simplă în CJ”.

În prezent, UDMR deţine un post de vicepreşedinte la CJ Cluj şi un post de viceprimar la Cluj-Napoca, în urma unei înţelegeri cu PNL.