monitorulcj.ro Menu

Politică

Majoritatea cu care este ales primarul, discutată miercuri de CCR

Judecătorii Curții Constituţionale vor dezbate pe fond sesizarea privind articolul referitor la majoritatea cu care este ales primarul, excepţia fiind ridicată în cel de-al doilea dosar al jurnalistului Liviu Avram.

Zilele trecute, jurnalistul Liviu Avram a subliniat că ''aproape că nu mai contează ce decizie vor lua judecătorii, important e ca intrăm în alegeri cu un răspuns limpede din partea instanţei constituţionale supreme asupra acestei chestiuni litigioase şi controversate''.

Liviu Avram a explicat că în 5 sau 6 iunie, când se vor stabili rezultatele alegerilor, vor fi peste 3.200 de candidați de primar plasați pe locul al doilea și care vor fi, “în mod evident, nefericiți”. Ei vor putea să conteste în instanță hotărârile de atribuire a mandatelor de primar, iar în instanță să ridice excepții de neconstituționalitate, tocmai pentru a beneficia de efectele unei eventuale declarări ca neconstituțional a articolului care stabilește majoritatea necesară pentru alegerea primarului – adică cel care atrage și numărul de tururi.

“Pe fond, contestațiile lor vor fi respinse prin decizii definitive. Însă dacă ulterior Curtea ar declara articolul ca fiind neconstituțional, toți acești oameni vor avea temei legal să ceară revizuirea proceselor, iar instanțele nu vor avea altă soluție decât să dispună refacerea alegerilor, dar fiind faptul că rezultatul s-a stabilit pe baza unui articol neconstituțional. Vă puteți închipui cam ce ar fi însemnat refacerea alegerilor în mii de localități.

De aceea am scris într-o altă postare că este cel puțin naivă speranța domnilor Tăriceanu sau Florin Iordache de la PSD că problema alegerii primarilor într-un singur tur poate fi reluată și dezbătută după alegeri, fără nici un efect asupra alegerilor din acest an: natura umană, adică nefericirea candidaților plasați pe locul secund, nu ar fi permis nicicum asta.

Cred că și acesta a fost unul din motivele pentru care judecătorii constituționali au decis judecarea grabnică a oricăror litigii de tip electoral, indiferent dacă acestea au ajuns la CCR pe calea legii electorale (cum a fost procesul meu de săptămâna trecută) sau pe calea contenciosului administrativ (cum e procesul care se judecă miercuri). Căci și Comisia de la Veneția recomandă statelor ca, în materie electorală, să evite situații în care decizii ce se pot lua înainte de alegeri să fie luate după, astfel încât ele să nu mai folosească nimănui”, spune Avram.

Acesta mai arată că indiferent de decizia pe care o vor lua miercuri judecătorii CCR, ea va avea acest mare merit: că va clarifica din timp, o dată pentru totdeauna, dacă alegerea primarilor într-un singur tur este sau nu constituțională. “De ce vor decide într-un sens sau în altul, asta vom afla mai târziu, după ce decizia va fi motivată – dar deja acesta este un detaliu.

Toate acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le cunoască toți cei care se pricep doar să speculeze, dar nu și să se informeze înainte”, spune Avram.

Judecătorii CCR au respins săptămâna trecută în unanimitate sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind alegerile locale, a anunţat preşedintele CCR, Augustin Zegrean.

''S-a respins articolul 50 ca neîntemeiat pentru că nu s-a adus niciun argument care să justifice schimbarea practicii CCR în domeniu. Este o practica vastă în această privinţă. Dintotdeauna, Curtea a spus că este rolul Parlamentului să stabilească legea electorală, modalităţile, semnături, fără semnături. De altfel, şi Comisia de la Veneţia spune că nu este nicio problemă, nu se încalcă dreptul de a alege sau de a fi ales prin faptul că se condiţionează de existenţa unor semnături'', a spus Zegrean.

El a explicat că a fost respinsă şi sesizarea privind articolul 101 pentru că acest articol nu are legătură cu cauza depusă judecăţii. ''În acest dosar se judecă posibilitatea autorului excepţiei de a candida sau nu în funcţie de semnăturile pe care trebuia să le depună. Deci, nu se judecă legea electorală în ansamblul său'', a subliniat preşedintele CCR.

Întrebat dacă alegerile din 5 iunie se vor organiza într-un singur tur, Zegrean a afirmat că din punctul de vedere al CCR acestea rămân într-un singur tur.