monitorulcj.ro Menu

Politică

Legea privind pensiile speciale acordate aleșilor va fi discutată astăzi în Parlament

Parlamentul va discuta astăzi aplicarea legii privind pensiile speciale acordate aleşilor. Printre susținătorii acestui proiesct se numără și câțiva parlamentari clujeni.

Potrivit legii, un parlamentar cu un mandat ar urma să primească, pe lângă pensia de stat, o pensie de aproximativ 1.550 de lei.

Unul dintre cele mai controversate proiecte de lege ale anului 2015 este legea pensiilor speciale, care a fost iniţiată de senatorii şi deputaţii PSD.

Printre susținători, se numără și 23 de liberali, însă conducerea PNL şi-a dat seama că acest lucru nu dă bine la imagine, motiv pentru care unii dintre acestia nu mai susțin acum inițiativa. 

Legea a fost votată în plen, iar aleşii au susţinut că au tot dreptul să beneficieze de banii respectivi.