monitorulcj.ro Menu

Politică

Urne de vot transparente la alegerile locale. Primăria cumpără 358 de urne

La fel ca şi la alegerile prezidenţiale din 2014, în Cluj-Napoca vor fi folosite urne transparente la alegerile locale.

Primăria Cluj-Napoca începe pregătirile pentru votul de la alegerile locale. Astfel, a fost lansat anunţul privind cumpărarea a 358 de urne de vot transparente. “Urnele din material transparent sunt necesare pentru dotarea secţiilor de votare astfel încât să se asigure condiţiile tehnice de transparenţă şi transluciditate a acestora”, se arată în caietul de sarcini. Urnele trebuie să aibă termen de garanţie de minim doi ani.

Preţul estimat al celor 358 de urne de vot este de aproape 135.700 lei, fără TVA.

Urnele transparente au fost folosite pentru prima dată în Cluj-Napoca la alegerile prezidenţiale din 2014. “Am vrut să fie o surpriză aceste urne şi am optat pentru transparenţă totală”, a declarat primarul Emil Boc, în 2014, în momentul în care a introdus în urnă votul său.

Anul acesta au loc atât alegerile locale cât şi cele parlamentare. În ambele situaţii au apărut noutăţi.

Alegerile locale urmează să fie organizate în această primăvară, cel târziu la finalul lunii mai, iar alegerile parlamentare cel târziu la finalul lunii noiembrie.

În privinţa alegerilor locale, noua legislaţie prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, aşa cum s-a întâmplat şi în 2012, când legislaţia a fost modificată în timpul guvernării Boc.

În schimb, noua lege prevede că preşedinţii de Consilii Judeţene nu vor mai fi aleşi prin vot direct, ci vor fi aleşi din rândul consilierilor judeţeni, prin votul majorităţii.

În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, din toamna acestui an, legislaţia prevede revenirea la scrutinul pe listă, folosit ultima dată la alegerile din 2004.