monitorulcj.ro Menu

Politică

Deputatul Ioan Oltean, audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie

Ioan Oltean a venit, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat, deputatul fiind cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de intervenţii la ANRP pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro.

La intrarea în sediul DNA, Ioan Oltean nu a dorit să spună dacă a fost citat de procurori în dosarul în care este urmărit penal pentru intervenţii privind despăgubiri acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) sau dacă s-a prezentat pentru a da declaraţii într-o altă cauză.

Deputatul PNL Ioan Oltean este acuzat de procurorii DNA că a primit 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, într-o biserică din Chitila, pentru a interveni în favoarea omului de afaceri la ANRP. Oltean ar fi intervenit la fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, astfel că Rotaru a obţinut o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP au făcut parte, la momentul respectiv, Crinuţa Dumitrean, care era preşedintele instituţiei, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru, Marko Attila şi Cătălin Teodorescu.

Mihai Rotaru, Crinuţa Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Sergiu Negurici au fost arestaţi de instanţa supremă pe 28 noiembrie şi puşi în libertate în 10 decembrie, după ce ICCJ le-a admis contestaţiile.

Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la un milion de lei, după ce Camera Deputaţilor a respins cererea de avizare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL.

Marko Attila, fost deputat UDMR, este dat în urmărire internaţională, într-un alt dosar, din luna mai 2015.

Preotul din Chitila care l-ar fi denunţat pe Ioan Oltean le-a povestit procurorilor DNA că a participat la diverse petreceri ale celor din conducerea ANRP, unde aceştia se îmbătau şi vorbeau de miliardele de euro care au dispărut în anii 2009 - 2011, reiese din referatul procurorilor.

Procurorii ar fi aflat de mita primită de Oltean de la Rotaru prin denunţul lui Adrian Alexandrescu, fostul paroh de la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Chitila, unde primii doi s-ar fi întâlnit pentru remiterea banilor. Alexandrescu a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, pentru fapte de corupţie legate tot de despăgubiri de la ANRP, în aprilie 2014 şi eliberat condiţionat în iunie 2015.


Etichete: DNA ioan oltean mita