Politică

Cât de înstăriți sunt consilierii județeni clujeni?

Alegerile locale din acest an vor aduce și readuce în prim plan o mulțime de politicieni clujeni care pentru a obține un loc în administrația locală și județeană vor fi prezenți foarte des în spațiul public. Monitorul de Cluj își propune să prezinte, într-o serie, ce averi au strâns aceștia și ce afaceri “învârt”, astfel încât să știți exact cine vă va reprezenta în Consiliul Județean încă patru ani, din vară încolo.

Toți cei care mai vor un mandat în CJ vor prezenta proiecte care de care mai pompoase și vor încerca să îi convingă pe clujeni cu o mulțime de promisiuni care- cele mai multe dintre ele- nu se vor realiza, probabil, niciodată. Mulți dintre consilierii județeni actuali mai vor un mandat în forul județean, astfel că Monitorul de Cluj își propune să prezinte, într- serie, ce averi au strâns aceștia și ce afaceri “învârt”, astfel încât să știți exact cine vă va reprezenta în Consiliul Județean încă patru ani, din vară încolo.

În Consiliul Județean Cluj sunt 36 de consilieri. Cei mai înstăriți sunt social democrații, averile unora dintre aceștia nefiind neapărat o surpriză, fiind la al doilea mandat. Astfel, consilierii Remus Lăpușan și Valentin Cuibus stau foarte bine la capitolul case și terenuri, respectiv bani în conturi, potrivit ultimelor declarații de avere, adică cele completate anul trecut.  


Președintele PSD Cluj Remus Lăpușan are șapte terenuri, un apartament și o casă. Are fonduri de investiții, în valoare de aproximativ 700.000 de lei, respectiv de 30.000 de euro. Lăpușan are și depozite bancare în valoare de aproximativ 15.000 de euro. În ultima declarație de avere care apare pe site-ul CJ Cluj și care este rectificată mai apare drept indemnizație de la CJ suma de aproximativ 8.000 de lei, în timp ce de la UNIQA Asigurări scrie doar că a încasat o sumă “conform fișei fiscale”.

Valentin Cuibus, consilierul care este și șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, stă la rândul său foarte bine la capitolul, avere. Cuibus are și el patru terenuri, 2 apartamente, 2 case de locuit și o casă de vacanță. Mai are un Jeep și bijuterii și tablouri în valoare de 16.000 de euro. A obținut de la ISJ aproximativ 40.000 de lei, iar de la un proiect POSDRU aproximativ 50.000 lei. Are depozite bancare în valoare de 500.000 lei, și un cont curent de aproximativ 60.000 lei.


Consilierul Ivan Ilarie nu stă nici el rău la capitolul avere, dar nici nu îi întrece pe colegii săi de partid. El are trei terenuri și 2 imobile. Are, de asemenea, depozite în valoare de aproximativ 10.000 de euro și a obținut un venit în valoare de aproximativ 60.000 lei, din funcțiile de profesor și de consilier județean.

Consilierul Cristian Matei are trei terenuri și imobile, mai exact spații comerciale, cele mai multe dobândite prin cumpărare, divizare și construire. În declarația sa de avere scrie că a înstrăinat un autoturism marca BMW, în valoare de 35.000 de euro. Are mai multe conturi de economii, dar și conturi curente în valoare de aproximativ 60.000 de lei, precum și obligațiuni de aproximativ 150.000 lei. A obținut de la Compania de Apă Arieș, unde este director, aproximativ 160.000 lei, iar din funcția de consilier județean a obținut aproximativ 1.900 lei.

abonare newsletter