monitorulcj.ro Menu

Politică

Legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, promulgată de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru completarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, care introduce pensiile speciale pentru parlamentari, act normativ care a fost reexaminat de Parlament.

Legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, promulgată de Klaus Iohannis

Preşedintele nu mai putea respinge proiectul de lege, singura cale de atac ar fi fost doar contestarea acesteia la Curtea Constituţională, însă şeful statului anunţase că nu va recurge la acest instrument constituţional.

Conform Mediafax, marţi, 15 decembrie, senatorii şi deputaţii au adoptat proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, astfel încât aceştia vor beneficia de pensie doar dacă nu sunt realeşi şi au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.

Parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei, cuantumul fiind de 0,55% din indemnizaţia de parlamentar. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puţin un mandat complet.

Un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.

Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată în luna iunie, fiind însă trimisă spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis. Comisia pentru statut a modificat, în mai multe rânduri, proiectul, fiind apoi amânată dezbaterea în plen.


Etichete: lege pensii speciale