monitorulcj.ro Menu
Politică

Europarlamentarul Daniel Buda îi cere lui Victor Ponta să precizeze cum este pregătită România pentru criza imigranților

Copreședintele PNL Cluj europarlamentarul clujean Daniel Buda îi cere premierului Victor Ponta să explice cum și dacă este pregătită România să facă față cotei de imigranți care a crescut.

Daniel Buda subliniază faptul că România nu poate să nu fie solidară cu ceea ce se poate numi cea mai mare criză a imigranților de după al Doilea Război Mondial.

“Îi cer public premierului Ponta să ne spună clar cum este pregătită România să facă față cotei de imigranți și dacă este pregătită. România nu poate să nu fie solidară cu cea mai mare criză a imigraţilor de după al Doilea Război Mondial. Acei oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească ţările şi casele, iar Europa trebuie să fie unită şi solidară în ceea ce înseamnă gestionarea acestei crize. Trebuie să trecem de la vorbă la fapte şi de aceea îi cer lui Ponta să facă dovada că România este solidară. României i s-a stabilit o cotă de imigraţi de câteva mii de persoane, iniţial se vorbea de 2.000, apoi de 8.000”, a spus Daniel Buda,  într-o conferință de presă.

Europarlamentarul consideră că “este imoral să fim ținuți în afara Schengen, în timp ce alte state își demonstrează vulnerabilitatea. „Putem da o palmă țărilor care se opun intrării României în spațiul Schengen demonstrând această solidaritate în criza imigranților. România trebuie să fie primită, de îndată, în spaţiul Schengen, pentru că toate condiţiile tehnice sunt respectate. Mi se pare imoral ca România să fie menţinută în afara spaţiului Schengen în timp ce alte state, cum ar fi Grecia sau Italia, îşi demonstrează vulnerabilitatea frontierelor”, a  mai spus Buda.

Problema refugiaţilor a luat amploare, iar Uniunea Europeană pare să fie depăşită de situaţie. În lipsa unor politici unitare la nivelul Uniunii Europene, statele membre au adoptat propriile măsuri, multe fiind contestate de organizaţiile pentru drepturile omului şi pentru protecţia refugiaţilor.