monitorulcj.ro Menu

Politică

Cât de pregătiţi sunt clujenii pentru un primar maghiar?

Românii au ales la scrutinul de anul trecut un președinte neamț. Mergând pe același principiu, de ce nu am putea și la nivel local să alegem un edil șef de altă etnie? Pe cine va arunca UDMR în lupta pentru Primăria Cluj-Napoca?

Principalele partide politice au început primele pregătiri pentru desemnările interne de candidaţi la alegerile locale de anul viitor. Dacă în PNL au fost depuse intenţiile de candidaturi, iar pesediştii vor decide la toamnă pe cine vor susţine, nu acelaşi lucru se poate spune despre UDMR.

Uniunea şi-a schimbat de curând conducerea, după ce fostul lider Mate Andras a făcut un pas în spate, astfel că pentru localele de anul viitor ne putem aştepta la nume noi. Sau, de ce nu, ne putem aștepta la revenirea în prim plan a unor reprezentanţi UDMR cu experienţă în administraţia locală, cum ar fi fostul viceprimar al Clujului, senatorul Laszlo Attila. Până acum, din partea UDMR a mai visat  la funcția de primar al Clujului fostul consilier prezidențial Eckstein Kovacs Peter. Cât despre Vakar Istavan și Mate Andras, ambii au o imagine destul de „șifonată” în momentul de față.

La Cluj nu se face administrație, ci gestiune

Analiştii politici au subliniat de-a lungul timpului, că prezumția ”Clujul nu va vota un primar maghiar” i-ar putea demoraliza atât pe unii dintre votanții maghiari, cât și pe cei români. La rândul său, Laszlo Attila subliniază că oricum clujenii nu ar vota, cel puţin deocamdată, din principiu, un primar maghiar, pentru că nu sunt pregătiţi. Aceasta în ciuda faptului că Uniunea are și în prezent un viceprimar, pe Anna Horvath, iar în Consiliul Local UDMR a avut mereu un cuvânt greu de spus în privința susținerii celor mai importante proiecte.

Numai că, spune senatorul Laszlo Attila, în politică nu e loc de întoarcere cu atât mai mult cu cât clujenii mai au încă de învățat când vine vorba de toleranță.

„Întotdeauna am crezut că în politică trebuie să circuli pe sens unic, nu e cale de întors. Acum, nu am astfel de ambiții, dar le stau la dispoziție celor care au. Consider că ar fi potrivit de exemplu, Csoma Botond, care este acum președintele organizației județene pentru o candidatură. Întotdeauna am considerat că trebuie să le facem loc celor care vin din urmă. L-aș vedea pe Csoma Botond mergând în această drecție, el a avut o carieră pe care a luat-o pas cu pas, a evoluat. Dar nu cred că a venit încă vremea pentru un primar maghiar la Cluj, populația de la Cluj nu este suficient de tolerantă, iar ceea ce face Boc acum este doar să afișeze o atitudine populistă, acordând prea multă atenție la ceea ce spune lumea. Cred că în administrație trebuie să fii hotărât când vine vorba de aplicarea unor măsuri, Apostu era mult mai pragmatic aici. Ceea ce se face la Cluj acum nu este administrație, este din păcate doar gestionare. Am un oarecare regret față de perioada precedentă în ce priveșe administrația locală”, a spus Laszlo Attila.

 Lecții despre multilingvism

Astfel, unii consideră că în ce privește multiculturalismul și multilingvismul, clujenii mai au încă de învățat.  Zilele Culturale Maghiare este unul dintre cele mai reprezentative evenimente când vine vorba de latura multiculturală a Clujului și de multilingvism.  Anul acesta, evenimentul a fost însă umbrit de un scandal, după ce niște inscripții cu Kolozsvar de pe automatele de bilete au fost înlăturate. Primăria a susținut însă că de fapt acele inscripții ar fi fost făcute ilegal. Ulterior, membrii unei mișcări pentru multilingvism au susținut că ei sunt cei care au pornit inițiativa și au lipit numele Kolozsvar pe automate, îndemnându-i pe clujeni să facă la fel.   

„Mazilit” de colegi

În urmă cu câțiva ani, Laszlo Attila a plecat din domeniul administrativ cu puțin „ajutor” din partea colegilor săi. El a fost de-a lungul carierei sale în politică, preşedinte de organizaţie, viceprimar, iar la un moment dat s-a aflat şi pe lista UDMR pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.  El a fost susţinut atunci de platforma liberală a Uniunii, nu însă şi de conducerea de la Cluj.

Senatorul a picat în dizgraţia conducerii UDMR după ce l-a susţinut la şefia Uniunii pe Eckstein Kovacs în defavoarea lui Kelemen Hunor. Ulterior, Laszlo a pierdut funcţia de preşedinte al UDMR Cluj, care i-a revenit deputatului Mate Andras. Astfel, că la ultimul scrutin pentru locale, conducerea Uniunii a decis să-l tragă pe linie moartă, mai exact să îl pună pe un loc neeligibil la alegerile pentru Consiliul Local. Acest lucru a iscat disensiuni puternice în interiorul formaţiunii. Laszlo Attila a ajuns apoi în Parlamentul României, unde îi reprezintă pe clujeni în Senat.