Politică

Norica Nicolai şi Renate Weber, excluse din PNL

Conducerea vechiului PNL a decis, ieri, să propună excluderea din partid a europarlamentarelor Norica Nicolai şi Renate Weber, motivul constituindu-l faptul că cele două s-au afiliat grupului ALDE din Parlamentul European, refuzând să adere la grupul PPE.

Surse din partid au declarat pentru Mediafax că propunerea de excludere a Noricăi Nicolai şi a Renatei Weber va fi transmisă Biroului Politic Naţional al PNL, care, potrivit noului Statut al formaţiunii rezultate în urma fuziunii, va lua decizia finală în acest caz.

Europarlamentarele Norica Nicolai şi Renate Weber au decis, în urma fuziunii dintre PNL şi PDL şi a trecerii liberalilor la familia popularilor europeni, să treacă la grupul ALDE din Parlamentul European.


Conducerea PNL le-a transmis celor două să revină în grupul PPE, la un moment dat existând şi un ultimatum în acest sens.

În urma deciziei europarlamentarelor de a rămâne afiliate la ALDE, conducerea vechiului PNL a stabilit că acestea nu respectă deciziile partidului şi a decis să popună forului de conducere al noului PNL excluderea lor din partid.


Norica Nicolai a explicat că era o decizie previzibilă.

abonare newsletter