monitorulcj.ro Menu

Politică

UDMR, din nou solidară cu suspecţii de corupţie „hărţuiţi“ de DNA

Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor, şi-a exprimat solidaritatea cu liderii administraţiei publice locale ai municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert şi Szoke Domokos, afirmând că Uniunea protestează împotriva „hărţuirii“ celor doi şi îşi exprimă încrederea în nevinovăţia lor.

„Uniunea Democrată Maghiară din România îşi exprimă solidaritatea cu liderii administraţiei publice locale ai municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert şi Szoke Domokos, ambii fiind oameni foarte devotaţi şi dedicaţi activităţii pe care o desfăşoară în interesul comunităţii locale“, a afirmat, zilele trecute, Kelemen Hunor, potrivit stiripesurse.ro.

Se simt hărţuiţi

Kelemen Hunor a afirmat, de asemenea, că UDMR protestează împotriva hărţuirii colegilor lor şi îşi exprimă încrederea în nevinovăţia lor, adăugând şi că DNA nu îi suspectează pe cei doi de luare de mită, în ciuda zvonurilor apărute în mass-media.

„Protestăm împotriva hărţuirii colegilor noştri, avem încredere în nevinovăţia lor, respectiv în faptul că Parchetul va încheia cât mai curând procedura demarată împotriva lor. Contrar zvonurilor apărute în mass-media, Direcţia Naţională Anticorupţie nu îi suspectează pe Raduly Robert şi Szoke Domokos de luare de mită, de aceea UDMR aşteaptă cât mai curând posibil clarificări în acest sens, respectiv consideră că prezumţia de nevinovăţie este aplicabilă şi în cazul colegilor noştri“, a mai spus liderul UDMR.

Tribunalul Bucureşti a decis joi cercetarea în stare de arest la domiciliu, pentru 30 de zile, în cazul primarului din Miercurea Ciuc, Robert-Kalman Raduly, şi viceprimarului Domokos Szoke.

Instanţa a respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a celor doi, însă a decis ca Robert-Kalman Raduly şi Domokos Szoke să fie plasaţi în arest la domiciliu.

Potrivit unui comunicat al DNA, primarul Robert Raduly a fost reţinut pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 infracţiuni), instigare la abuz în serviciu şi conflict de interese, iar viceprimarul Domokos Szoke, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 infracţiuni) şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Cercetaţi de DNA, apăraţi de la Cluj

Nu este prima dată când liderul Uniunii face afirmaţii despre colegii săi cercetaţi pentru corupţie. Deputatul UDMR de Covasna Marko Attila, cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu în dosarul despăgubirilor acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), fugit în Ungaria între timp, precum şi fostul ministru Zsolt Nagy – încarcerat pentru infracţiunea de trădare prin transmitere de secrete şi subminarea economiei naţionale, au fost apăraţi public de către preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în cadrul Congresului 12 organizat de UDMR la Cluj-Napoca.

Kelemen Hunor a declarat atunci că UDMR rămâne solidară că cei doi şi crede în nevinovăţia lor. Liderii UDMR au mai declarat că justiţia din România nu e echidistantă şi au ridicat semne de întrebare cu privire la activitatea procurorilor.