Politică

DOSAR disjuns din cazul "Microsoft": DNA verifică circuitul financiar al banilor cu care au fost finanţate campaniile PDL din 2008 şi 2009

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) verifică circuitul financiar al sumelor de bani cu care au fost finanţate campaniile electorale ale PDL din 2008 şi 2009, într-un dosar disjuns din cazul "Microsoft".

Informaţia apare în rechizitoriul prin care oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, fostul ministru Gabriel Sandu şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, au fost trimişi în judecată.

"Se va dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de inculpatul Sandu Gabriel pentru infracţiunea de spălare de bani. Din declaraţiile inculpatului şi documentele depuse de acesta (facturi ce atestă achiziţionarea prin societăţile controlate de materiale electorale aferente campaniilor PDL în perioada 2008-2009) rezultă că beneficiarul final al sumei de bani (2,1 milioane de euro - n.red.) primită de la martorii denunţători (oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu - n.red.) este Partidul Democrat Liberal. Pentru a se stabili circuitul financiar al sumelor de bani până la beneficiarii finali şi implicarea acestora în săvârşirea faptelor se impune continuarea urmăririi penale", conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie.


De asemenea, anchetatorii au decis să disjungă cercetările şi cu privire la infracţiunea de luare de mită săvârşită de Gabriel Sandu. Astfel, există indicii că în 2008, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi al Societăţii Informaţionale, Sandu a cerut de la firma Fujitsu Siemens Computers, prin intermediul avocatului Doru Boştină, suma de 1,8 milioane de euro pentru a aproba efectuarea plăţii unui act adiţional, pentru a trece cu vederea deficienţele constatate şi pentru a obţine suplimentarea bugetului.

"În urma confruntării dintre inculpatul Sandu Gabriel şi martorul denunţător Boştină Doru Cătălin au rezultat date noi de natură a crea suspiciunea rezonabilă că martorul Boştină Doru Cătălin a pretins suma de 1,8 milioane de euro de la firma Fujitsu Siemens Computers în numele inculpatului Gabriel Sandu fără a avea o înţelegere în acest sens cu inculpatul. S-a stabilit că în perioada 2004-2008 martorul Boştină Doru Cătălin a acordat consultanţă pentru încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft, atât beneficiarilor - Ministerul Comunicaţiilor, cât şi firmei Fujitsu Siemens Computers", potrivit DNA.


Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, în 23 martie, pentru fapte de corupţie în legătură cu modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft, timp de zece ani.

Instanţa supremă, care va judeca dosarul, urmează să decidă marţi dacă va menţine măsurile preventive în cazul celor patru. Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae au fost trimişi în judecată în arest la domiciliu, iar Gheorghe Ştefan, în arest preventiv. Dorin Cocoş este în continuare în arest, pentru că pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.


Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11-17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. În 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute".

În dosarul "Microsoft", Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

Ultimele Stiri
abonare newsletter