Politică

Gafă a Ministerului de Externe. Aurescu i-a oferit lui Steinmeier o broşură cu harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat, luni, omologului german, Frank-Walter Steinmeier, o broşură pe a cărei copertă este imprimată harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei.

La finalul intervenţiei sale din conferinţa comună de presă cu omologul german, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a prezentat o broşură realizată cu ocazia aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania.

Pe coperta broşurii ar fi trebuit să fie hărţile celor două ţări. Însă, alături de harta României se află harta Franţei, acoperită cu drapelul Germaniei.


"În încheiere vreau doar să vă prezint, cu ocazia aniversării celor 135 de ani de relaţii diplomatice, acest material de presă foarte frumos pe care l-am oferit deja domnului ministru Steinmeier şi care prezintă în imagini, cu sprijinul colegilor de la Agerpres, istoria relaţiilor diplomatice româno-germane. Sunt imagini care trec prin istoria noastră comună şi care arată cât de intense sunt, mai ales în ultimii ani, contactele dintre ţările noastre", a precizat Bogdan Aurescu, prezentând broşura.

Ministrul de Externe al Germaniei s-a aflat, luni, în România, unde s-a întâlnit şi cu preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, precum şi cu premierul Victor Ponta.

Ultimele Stiri
abonare newsletter