Politică

Iohannis: CSM să sancţioneze imediat atacuri, derapaje şi imixtiuni în justiţie ale politicienilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, la şedinţa CSM, că această instituţie trebuie să sancţioneze imediat orice atacuri, ingerinţe, derapaje şi imixtiuni în justiţie, indiferent dacă este vorba despre demnitari de cel mai înalt rang sau de exemplu un consilier comunal.

”Aşa cum am văzut cu toţii, unii politicieni nu s-au ferit să atace independenţa justiţiei. Luând în considerare aceste antecedente, ca şi misiunea dumneavoastră conferită de lege, de garant al independenţei justiţiei, trebuie să dovediţi în continuare că ştiţi să apăraţi reputaţia, onoarea şi independenţa colegilor şi a sistemului în ansamblul său”, le-a transmis preşedintele Iohannis, la şedinţa CSM, magistraţilor.

Potrivit şefului statului, ”CSM trebuie să aibă reacţii rapide şi să sancţioneze imediat orice atacuri, ingerinţe, derapaje şi imixtiuni în justiţie, indiferent dacă este vorba despre demnitari de cel mai înalt rang sau despre, de exemplu, un consilier comunal”.


”Cred că este necesar, de asemenea, să sublinez că, atât în Constiţutie, cât şi în legile organice ale Justiţiei, scrie foarte clar că Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Adică, nu în numele vreunei divinităţi sau a vreunei persoane, entităţi ori stări de lucruri. De asemenea, atât în materie civilă, cât şi penală, actul de justiţie trebuie îndeplinit într-un termen rezonabil, în mod unitar şi cu garantarea tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.Fiecare din puterile statului, precum şi fiecare actor instituţional trebuie să se limiteze la cadrul normativ care îi este trasat prin Constituţie şi prin legile statutare într-un stat laic şi nu religios, civil şi nu militar”, a mai declarat Iohannis.

Ultimele Stiri
abonare newsletter