Politică

Plenul Senatului a votat legea de aprobare a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali

Proiectul de lege de aprobare a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali a fost adoptat, marţi, de plenul Senatului, fiind înregistrate 86 de voturi "pentru", 36 "împotrivă" şi 6 abţineri.

Textul legislativ a fost aprobat de Senat în forma transmisă de Guvern.

Senatul este for legislativ decizional în cazul acestui proiect de lege. OUG 55/2014 a fost respinsă anterior de Camera Deputaţilor, după ce nu a întrunit numărul de voturi necesar adoptării legilor organice.


Ordonanţa de Urgenţă 55 a fost inclusă pe ordinea de zi a plenului Senatului chiar dacă la nivelul comisiilor nu s-a putut propune o soluţie.

Comisia juridică şi Comisia de administraţie au discutat, luni, în şedinţă comună, textul ordonanţei de urgenţă 55/2014 care a permis migraţia aleşilor locali.


La momentul votului, membrii celor două comisii nu au reuşit să adopte prin vot nici raportul de admitere a ordonanţei de urgenţă, nici cel de respingere, fiind întrunite 10 voturi "pentru" din partea reprezentanţilor coaliţiei gurvenamentale, 9 "împotrivă" din partea PNL şi PDL şi 2 abţineri din partea UDMR. Astfel, niciuna dintre propuneri nu a putut fi adoptată cu votul majorităţii celor prezenţi.

abonare newsletter