Politică

Studenţii au preferat să voteze în Cluj

Studenţii din Cluj nu s-au înghesuit să voteze acasă, deşi au avut câteva zile libere la dispoziţie pentru a se deplasa şi a-şi exercita dreptul de vot unde au domiciliul stabil .

Studenţii au avut două zile libere, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie, în baza unei hotărâri aprobate de Guvern, astfel încât cei care au dorit să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în localitatea de domiciliu să nu fie opriţi de cursurile universitare.

Cu toate acestea, studenţii din Cluj au preferat să îşi exercite dreptul la vot la secţiile de votare din apropierea campusurilor universitare.


Ar fi vrut mai multe secţii de votare

În jurul orei 17.00, în faţa secţiei de votare nr. 25 de pe Calea Moţilor din Cluj-Napoca, coada este mare, „dar nu chiar atât de mare ca în primul tur de scrutin“, după cum ne-au spus reprezentanţii secţiei, numărul celor care votează aici pe liste suplimentare este aproximativ acelaşi ca la celălalt scrutin. Unii dintre studenţii care vin aici au descărcate de pe internet declaraţiile care trebuie completate la urne.

O studentă la FSEGA n-a spus că nu a fost impresionată de „oferta“ guvernului, atâta timp cât se poate vota oriunde. „Nu am fost acasă, data trecută, la primul tur de scrutin am fost, dar acum nu, am de pregătit examene, iar eu stau departe. Noi oricum putem vota oriunde, pe mine nu m-a impresionat măsura aceasta“, a spus Graţiana Gui, student FSEGA.


Un student, tot la FSEGA. ne spune că lucrează şi că nu poate pleca de la serviciu să voteze unde are domiciliul stabil. „Nu mă interesează la ce măsuri s-a gândit guvernul, pentru că eu lucrez şi oricum nu puteam pleca din oraş când vreau eu“, a spus Daniel M.  

Două fete au venit la rândul lor, să voteze după-amiază, însă ele şi-au descărcat declaraţiile de pe internet.


La secţia de votare nr. 25 de pe Calea Moţilor, până la ora 16.00 se prezentaseră la vot, pe liste suplimnetare, 358 de persoane.

Puţin mai încolo, la secţia de votare nr. 4, tot din apropierea Complexului Haşdeu, în jurul orei 17.00, studenţii stăteau încă la coadă.


Doi studenţi la Facultatea de Actorie ne-au spus, la rândul lor, că nu avea niciun rost să plece acasă să voteze, pentru că oricum pot vota oriunde. „Decât să dea zile libere, puteau să facă mai multe secţii de votare“, a spus Oana Nemeş.

„Nu ni s-a părut o oportuntate să mergem acasă să votăm, dacă putem vota oriunde. Puteau să facă mai multe secţii de votare, dacă chiar vroiau să facă ceva“, a spus şi Bianco Erdei.


Aici,  numărul votanţilor de pe listele suplimentare, până la ora 16.00, ajungea la 302.

Au cerut zile libere la parlamentare, dar nu li s-a aprobat

Ca şi cum nu ar fi suficient faptul că tinerii nu merg în număr mare la vot, anul acesta, la cantinele din campusurile universitare Observator şi Haşdeu nu au mai fost amenajate secţii de votare, ca în alţi ani. Astfel, în primul tur de scrutin s-au format cozi interminabile la secţiile de votare de pe lângă campusurile universitare.

Zilele libere acordate universităţilor cu ocazia alegerilor au luat prin surprindere studenţii, care nu au fost consultaţi şi care, la alegerile parlamentare, s-au rugat de Ministerul Educaţiei să primească o zi liberă, pentru că nu puteau vota decât în localitatea de domiciliu.

abonare newsletter