Politică

Daniel Buda: Acţiunea jandarmeriei franceze demonstrează că “brutele cu faţă umană” pot îmbrăca şi haina de jandarm!

Europarlamentarul clujean Daniel Buda îi cere ambasadorului Republicii Franceze în România, François Saint-Paul, să ceară scuze public poporului român pentru comportamentul jandarmeriei franceze.

„Îi solicit Ambasadorului Republicii Franceze în România, domnului François Saint-Paul, să ceară scuze public poporului român pentru comportamentul jandarmeriei franceze! Mai mulţi cetăţeni români care se aflau duminică în faţa secţiei de votare amplasată la Ambasada României în Paris au fost umiliţi de jandarmii francezi care s-au adresat românilor cu cuvintele: “Oricum România este o pubelă. Nu faceţi decât să aduceţi probleme, asta ştiţi să faceţi!”.

În calitate de europarlamentar al României, voi adresa o scrisoare către Ambasada Franţei în România, prin care îmi voi exprima dezacordul faţă de injuriile adresate de către francezi compatrioţilor noştri. Jandarmilor francezi ar trebui să le fie ruşine pentru jignirile adresate cetăţenilor care le tratează bolnavii, care le construiesc clădirile, care au grijă de copiii şi vârstnicii lor, care le cultivă pământul sau care le educă copiii. Este inimaginabil ca, într-o ţară de nivelul Franţei, autorităţile să trateze într-un mod atât de josnic cetăţenii unei alte ţări europene doar pentru că aceştia doreau să îşi exercite un drept prevăzut în Carta Drepturilor Omului, acela de a vota“, spune Daniel Buda.  


Europarlamentarul mai subliniazăc că Jandarmeria franceză a dat dovadă duminică de un comportament similar cu cel din coloniile franceze din Africa de acum câteva sute de ani. „Aroganţa acestora trebuie condamnată şi tocmai de aceea, îi solicit ambasadorului Franţei în România să ia o poziţie publică legată de acest incindent nefericit“, mai spune Daniel Buda.                    

Etichete: daniel buda
abonare newsletter