Politică

Cât de înstăriţi sunt candidaţii la preşedinţia României? Ce averi au Kelemen Hunor şi Dan Diaconescu

Kelemen Hunor, candidatul UDMR la preşedintia României, este proprietar de case, terenuri agricole şi tablouri, potrivit declaraţiei de avere pe care a depus-o la Biroul Electoral Central.

Liderul UDMR are o cota parte dintr-o casă de locuit în Cluj, cu o suprafaţă de 119 mp. Totodată, a mai trecut în declaraţia de avere două case deţinute, una integral, iar cealaltă cotă parte de sotia sa, Czezar Eva, în judeţul Harghita.

Terenuri în judeţul Cluj

Kelemen Hunor are şi trei terenuri intravilane, două dintre ele aparţinând soţiei sale, cu o suprafaţă totală de 3.200 mp, în Cluj şi în Harghita.

Cei doi mai au două terenuri agricole, unul în judeţul Harghita, de 4.000 mp, şi unul de 711 mp cumpărat în anul 2013 în Cluj.

Potrivit declaraţiei de avere, Kelemen Hunor deţine un autoturism Ford Fiesta din 2004, dar şi tablouri ale unor artişti contemporani, în valoare totală de 6.000 de euro.
în 2013 a încasat 58.000 lei reprezentând indemnizaţia anuală de deputat, precum şi venituri salariale de 61.325 lei de la UDMR. Liderul UDMR a trecut în declaraţia de avere şi veniturile salariale anuale primite de soţia sa, tot de la UDMR, de 14.638 lei.
Kelemen Hunor are un cont la Bancpost de 118.356 de lei, iar soţia sa are două conturi la Banca Transilvania în valoare de 38.000 lei şi, respectiv, de 800 eur.


Cât de înstărit este DD

Candidatul PP-DD la preşedinţia României, Dan Diaconescu, deţine, împreună cu soţia sa, Luiza Margarit, 9 terenuri intravilane în sectorul 6 din Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 9.866 mp, cumpărate în anul 2009, se arăta în declaraţia de avere depusă de acesta la Biroul Electoral Central.

De asemenea, mai are în proprietate un teren în Bucureşti, de 225 mp, achiziţionat în anul 2009 şi încă unul în Argeş, de 775 mp, cumpărat în 2004.

Potrivit declaraţiei de avere, Dan Diaconescu deţine, împreună cu soţia sa, şase spaţii comerciale sau de producţie, în sectorul 6 din Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 6.639 mp. Totodată, este unicul proprietar al unui spaţiu comercial sau de producţie, în Bucureşti, de 172,43 mp.
Toate cele 7 spaţii comerciale sau de producţie au fost achiziţionate în anul 2009.

În 2013 a vândut două imobile în Bucureşti, în valoare de 60.500 euro, unul în Sinaia şi alte şapte, la care nu se precizează locaţia, în valoare totală de 1.645.845 euro.

Diaconescu a dobândit, în perioada 1996-2013, bijuterii în valoare de 400.000 euro.

Dan Diaconescu are şi două credite, contractate în 2007, de la Volksbank, scadente în 2037, în valoare de peste 2.750.000 de euro.

În declaraţia de avere mai precizează că în 2013 a obţinut un venit brut de 18.000 de lei, pentru „activităţi de conducere“, la SC Oglinda Television SA.

Ultimele Stiri
abonare newsletter