Politică

Cum ar vrea Zgonea să negocieze deciziile ÎCCJ. Conducerea ANI, chemată în Parlament

Parlamentarii își aruncă de la unul la altul un cartof extrem de fierbinte. ANI cere revocarea din funcție a deputatului Ștefan Stoica. Deputatul în sine nu are mare relevanță, dar o decizie de a-i revoca acestuia mandatul ar deschide Cutia Pandorei: toți parlamentarii care au fost cândva incompatibili, indiferent ce funcție au deținut, își vor pierde mandatele, scrie stiripesurse.ro.

Pentru o speță asemănătoare, la Senat, Comisia Juridică a dat undă verde pentru revocarea mandatului senatorului Akos Mora. Cu toate acestea, senatorii trag cât pot de timp și nu convoacă Plenul, care trebuie să ia act de această decizie.

Și la Camera Deputaților se tergiversează problema cât de mult posibil. Biroul Permanent a cerut raport de la Comisia Juridică. Parlamentarii juriști i-au aruncat ”cartoful fierbinte” în brațe lui Zgonea, care acum se prevalează de Regulement, care nu prevede nicăieri că Biroul Permanent, de la sine putere, poate revoca mandatul unui parlamentar.


"E o problemă foarte delicată, dezbaterile au fost consistente în cadrul Comisiei juridice, am decis cu colegii să amânăm dezbaterea acestei informări, că nu e raport al Comisiei juridice şi colegii mei m-au rugat să invit conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate pentru a ne uniformiza punctele de vedere. Pentru mine este important ca împreună cu ANI şi cu deciziile Curţii Constituţionale să nu avem actori relevanţi din statul român care se pot juca pe anumite interpretări", a spus Zgonea la finalul şedinţei Biroului permanent al Camerei.

El a adăugat că plenul nu poate să ia act de vacantarea postului lui Stoica pentru că nu există un text de la Comisia juridică în acest sens.


"Eu cred că Comisia juridică trebuie să fie extrem de serioasă pentru că este a unui Parlament naţional dintr-un stat european şi să spună care sunt cauzele şi de ce Biroul permanent trebuie să ia o decizie neavând la bază niciun raport şi nicio opinie. Eu rămân ferm pe poziţia pe care am avut-o, cred că în acest caz interpretarea este una foarte simplă: Parlamentul ia act de încetarea mandatului şi face un proiect de hotărâre pentru validarea mandatului în circumscripţia electorală, iar domnul deputat are toate instrumentele legale să se ducă în instanţă. Dacă există un vid legislativ, aşa cum spun anumiţi colegi ai noştri şi nu se poate face această aplicare, instanţa este cea care va decide. Asta este opinia mea, din păcate nu am foarte mulţi susţinători, aşa că am amânat pentru săptămâna viitoare o discuţie la Biroul permanent", a menţionat preşedintele Camerei.

El a adăugat că în cazul Stoica decizia instanţei era ambiguă, de aceea Înalta Curte de Casaţie, la cererea ANI, a sesizat Curtea Constituţională cu un conflict de interese pe articolul 25.


"Dacă ANI a făcut acest lucru prin instrumentul Înaltei Curţi de Casaţie înseamnă că articolul respectiv era ambiguu, iar decizia Înaltei Curţi nu se referea la mandatul de deputat, pentru că la momentul acela domnul Stoica era consilier judeţean şi director la direcţia regională, iar CCR a făcut o anumită interpretare", a conchis Zgonea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter