monitorulcj.ro Menu

Politică

Băsescu: Am convingerea că Elena Udrea este bună pentru România. Vă pot garanta că e un om inteligent

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Congresul PNŢCD, că ”Elena Udrea este bună pentru România” şi că poate garanta faptul că este un om inteligent, care nu face compromisuri politice, adăugând că speră totuşi ca aceasta să fie capabilă, la nevoie, să facă şi compromisuri.

sursa foto mondonews.ro

”Ca un om pe care am crescut-o din punct de vedere politic, vă pot garanta că este un om inteligent, la care nu veţi găsi fluctuaţii de opţiuni, nu veţi găsi compromisuri politice. Eu am făcut compromisuri, pentru că trebuit să le fac, dar cel puţin la candidatul dumneavoastră şi al PMP pentru prezidenţiale nu o să găsiţi compromis politic”, a afirmat Traian Băsescu, mulţumindu-le ţărăniştilor pentru susţinerea Elenei Udrea în campania electorală.

Preşedintele a spus că speră, totuşi, ca Elena Udrea să fie capabilă, la nevoie, să facă compromisuri politice, dacă va câştiga.

”Politica este şi o artă a compromisului, la un moment dat, dar fără să compromiţi principiile”, a arătat Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că ceea ce l-a impresionat la Elena Udrea a fost că, după el, a fost ”al doilea om politic atacat de trusturile lui Voiculescu şi a rezistat”.

”Asta o recomandă ca politican care ar avea forţă să continue drumul. Nu am pretenţia să îl continue la fel. Deşi uneori am glumit, trebuie să spun că am fost departe de a fi perfect. Orice preşedinte, după mine, poate năzui să facă lucrurile mai bine, mai delicat, mai înţelept, mai puţin brutal, dar să le facă. Eu probabil am avut abordarea comandantului, care a spus: «A, un perete, nici o problemă, trebuie să trecem prin el». Mi-ar plăcea ca ea să găsească soluţia să ocoleasă peretele, dacă poate”, a precizat Băsescu, citat de Mediafax.

În finalul discursului susţinut la Congresul PNŢCD de la Poiana Braşov, Traian Băsescu a spus: ”Am convingerea că Elena Udrea este bună pentru România”.