Politică

Emil Boc nu va fi exclus din PDL

Vicepreședintele PDL Ioan Oltean a afirmat vineri că, până după încheierea alegerilor prezidențiale, PDL nu este procupat să excludă pe nimeni din partid însă se declară „extrem de neplăcut surprins de comportamentul politic al lui Emil Boc”, afirmând că prin atitudinea sa acesta „se poziţionează în afara PDL".

Ioan Oltean a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, cum comentează situaţia lui Emil Boc.

„Domnul Boc conduce Clujul. Mie îmi vine foarte greu să vorbesc despre Emil Boc, fiindcă suntem prieteni, dar rămân extrem de neplăcut surprins de atitudinile şi de comportamentul lui politic din ultimul moment dar, dacă domnia sa crede în acest proiect politic (PMP - n.r), nu putem să-l împiedicăm. Se poziţionează în afara PDL cu asemenea atitudini. Noi nu avem, în momentul acesta, asemenea preocupări de excluderi din partid. Nu suntem preocupaţi în acest moment să excludem pe nimeni. Vom face analize serioase după alegeri. În acest moment, suntem preocupaţi să pregătim campania, să ne susţinem candidatul şi să câştigăm alegerile. Suntem ferm convinşi că şansa lui Iohannis e mare de tot. E şansa României, nu numai a lui Iohannis”, a spus Ioan Oltean citat de Mediafax.


Vă reamintim că Emil Boc a semnat, luni, lista de susţinere a candidaturii Elenei Udrea la Preşedinţie, un argument fiind că aceasta susţine creşterea economică prin investiţii şi locuri de muncă, spre deosebire de Victor Ponta, care are ca model economic „consumul şi pomenile electorale".

abonare newsletter