Politică

Daniel Buda îi cere lui Ponta să îşi asume eşecul negocierii portofoliului european

Preşedintele PDL Cluj europarlamentarul Daniel Buda îi cere premierului Victor Viorel Ponta să își asume eşecul în obținerea unui portofoliu pe măsura statutului României, cel de-al 7-lea stat ca mărime al Uniunii Europene.

Daniel Buda subliniază că Victor Ponta a dorit să își promoveze o apropiată pe postul de comisar european, şi a ajuns să facă „praf şi pulbere“ imaginea României ratând totodată şansa noastră de a avea un cuvânt de spus la Bruxelles, într-un domeniu important.

„În loc să își dea demisia pentru că a pus interesul PSD şi prieteniile politice şi de familie deasupra intereselor României, primul ministru dă dovadă de o laşitate nemărginită prin invocarea unor conspirații şi insultă cetățenii afirmând că RUȘINEA NAȚIONALĂ la care ne-a expus ar fi legată de o intervenție a Președintelui Traian Băsescu.


Victor Ponta ar fi trebuit să se consulte cu domnul președintele Traian Băsescu a cărui influenţă în Europa este binecunoscută, dar a preferat să îl lase de-o parte. Acum, caută ţapi ispăşitori însă a căzut victimă propriei incompetenţe. Te-ai crezut mare, dar din păcate nici nu exişti în Europa, domnule prim-ministru!

Să nu uităm că printr-o bună colaborare între preşedinte şi prim-ministru, adică între Traian Băsescu şi Emil Boc, România a obținut în 2009 cel mai important portofoliu european – agricultura. Ponta şi PSD sunt pe cale să obțină cel mai mărunt post, cel mai puţin relevant pentru România. Acum, Victor Ponta trebuie sa își asume răspunderea pentru monumentalul său eşec şi să își dea imediat demisia“, spune liderul PDL Cluj, într-un comunicat de presă.  

abonare newsletter