Politică

Diaconescu: Îi respect pe cei plecați din PMP, dar nu știu de ce o critică pe Udrea

Liderul Fundației Mișcarea Populară și candidatul PMP la președinție, Cristian Diaconescu, spune că îi respectă pe intelectualii care au părăsit partidul, dar nu știe care este rezultatul criticilor aduse de aceștia președintelui formațiunii, Elena Udrea.

El a declarat miercuri, într-o conferință de presă, răspunzând unei întrebări, că foștii săi colegi nu au înțeles cum funcționează un partid.

"Respect pe toți cei care își aduc o contribuție pentru a forma noi formațiuni politice, cei care ies din letargie, din suficiența unei vieți neimplicate politic. Viața politică din România e așa cum e, fie privești sceptic de pe margine, fie te implici și respecți regulile, care îți plac sau nu, dar pe care le cunoști când îți asumi un demers într-un partid politic. Senzația mea este că o serie dintre foștii mei colegi nu au înțeles bine cum funcționează un partid politic și care sunt regulile, dar fie le accepți, fie încerci să le schimbi din interior. Mă nedumerește ideea de a lua țintă o femeie, una care are curajul să se lupte cu partide și politicieni bine fixați în realitățile românești. Ținta este în altă parte și o spun celor cu mai multe diplome sau mai puține. Nu știu care ar putea fi rezultatul unei victorii în lupta cu Elena Udrea, dar știu care ar fi rezultatul unei înfrângeri în lupta cu clanurile care confiscă România", a afirmat Cristian Diaconescu, potrivit Agerpres.  


El a adăugat că speră să nu fie dezamăgit de cei care au plecat și care au criticat pentru că au alte opțiuni politice.

"Nu știu dacă acești oameni vor putea trece de la faza de opoziție într-un partid în faza de disidență. Mi-aș dori să înțeleagă și să modifice jocul politic, dar să participe la el în baza regulilor. Sper să nu fie critici care să deschidă drumul spre alte opțiuni politice, sper să nu mă dezamăgească. Plec de la premisa de bună credință că acești oameni nu au înțeles jocul, puțină răbdare și cred că ceea ce își doresc s-ar fi împlinit", a spus Cristian Diaconescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter