Politică

Cât au muncit senatorii clujeni în această sesiune parlamentară

Aleşii intră în vacanţă după ce aproape întreaga sesiune parlamentară au legiferat ce le-a cerut Guvernul.

Unele dintre proiectele iniţiate au rămas în stand-by, mai ales cele ale parlamentarilor din opoziţie.  

Singurul senator care se poate lăuda cu iniţiative devenite legi este social democratul Alexandru Cordoş.


Restanţe pentru clujeni

Alin Tişe a avut 25 de iniţiative până în luna iunie, potrivit datelor publicate pe site-ul Senatului României, şi a luat cuvântul în plen de 68 de ori. De asemenea, Tişe a susţinut 24 de declaraţii politice.

Senatorul PDL subliniază însă că nu numărul iniţiativelor este important. „Activitatea unui parlamentar nu se reduce la numărul de iniţiative, pentru că avem nevoie de stabilitate, până la urmă nu de legi pe bandă rulantă. Avem nevoie de aplicarea lor. Un câştig a fost pentru noi, democrat liberalii, demersul şi atacul la Curtea Constituţională în privinţa acelei marţi negre şi răspunsul Comisiei de la Veneţia în privinţa proiectului Constituţiei. Restanţele cred că sunt ale tuturor parlamentarilor de Cluj, cele referitoare la proiectele clujenilor, Spitalul Regional de Urgenţă şi susţinerea unor investitori, sunt printre cele mai importante restanţe, din punctual meu de vedere“, a spus Alin Tişe.


Senatorul PNL Marius Nicoară a avut 35 de iniţiative şi a luat cuvântul de 24 de ori, în plenul Senatului. De asemenea, el a susţinut 14 declaraţii politice. Propunerile sale au vizat domenii precum sănătatea, protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. administraţia publică şi domeniul economic. Nicoară a avut şi o iniţiativă privind folosirea limbajului semnelor româneşti sau a limbajului mimico-gestual oficial prin interpret autorizat, care însă a fost respinsă. La cele mai multe dintre proiecte, Marius Nicoară este co-autor.

Senatorul UDMR Laszlo Attila a avut, la rândul său, 14 iniţiative legislative şi a luat cuvântul de şapte ori în plen. A fost, potrivit datelor de pe site-ul Senatului, mai „vorbăreţ“ decât anul trecut. Iniţiativele lui Laszlo Attila au vizat de asemenea, domenii precum sănătatea, domeniul economic şi social, fiind de asemenea, iniţiate alături de colegi de la putere. „Cele mai multe iniţiative au vizat domeniul sănătăţii, de acestea sunt mulţumit. M-a nemulţumit faptul că a trebuit să legiferăm ceea ce vine de la guvern“, a spus Laszlo Attila.


Două iniţiative devenite legi

Singurul senator care a avut două proiecte concretizate a fost social democratul Alexandru Cordoş. El a avut 51 de iniţiative legislative, a susţinut 23 de declaraţii politice şi a luat cuvântul în plen de 112 ori. A fost de departe, cel mai activ parlamentar clujean, la capitolul luări de cuvânt şi declaraţii susţinute în plen. Multe dintre iniţiativele sale au vizat sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Una dintre cele două legi ale sale se referă la constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale.  

Au legiferat ce le-a cerut guvernul

Îniţiativele parlamentarilor, la nivel naţional, care au devenit legi au fost însă, în mare parte, venite de la guvern. Aşa cum arăta studiul IPP de zilele trecute, în sesiunea care acoperă perioada februarie – iunie 2014, Legislativul a dezbătut și aprobat cu prioritate documentele primite de la Palatul Victoria. Din totalul proiectelor devenite legi, în perioada analizată, 83% au fost propuse de Guvern și doar 17% de către parlamentari. Se continuă astfel practica întâlnită și în sesiunile parlamentare anterioare. De exemplu, 89% din legile votate în perioada similară a anului trecut au avut ca inițiator Guvernul și doar 11% au fost acte normative iniţiate de către parlamentari.


 

abonare newsletter