monitorulcj.ro Menu

Politică

Aurelia Cristea îi cere lui Boc să nu atace instituţiile statului

Ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea i-a cerut primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, să nu atace instituţiile statului şi să nu îi numească pe parlamentarii români „penali“. Aceasta după ce Boc declara zilele trecute că „parlamentarii penali“ nu au nicio justificare să ceară demisia preşedintelui Traian Băsescu.

„Declaraţii precum parlamentul penalilor nu trebuie să fie folosite de un fost premier care trebuie să respecte instituţiile statului, indiferent de cine le ocupă. Şi dânsul a girat mandatul unui primar penal şi cred că ar fi extrem de sănătos să nu mai atace instituţiile statului, mai ales că este şi profesor de Drept constituţional. Nu l-am auzit să spună nimic de numrătoarea Robertei Anastase, cazul Bercea Mondial şi faptul că s-a girat cu instituţia prezidenţială, apărarea unor condamnaţi”, a declarat Aurelia Cristea.

Cristea mai spune că este cazul să avem un PUG la Cluj, iar Emil Boc să se ocupe de acest aspect.  „Aşteptăm acest PUG de la primul mandat al primarului, iar în 2011 trebuia să fie finalizat.  Din 2015 nu se mai poate investi în Cluj pentru că nu avem un PUG“, a mai spus Cristea.