Politică

Baconschi: Traian Băsescu și-a ales ''urmașul'' în persoana Elenei Udrea

Fostul vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară, Teodor Baconschi susține că președintele Traian Băsescu și-a ales ''urmașul'' în persoana Elenei Udrea și că la Congresul PMP intelectualii din partid au fost "evacuați și marginalizați", așa cum s-a întâmplat în trecut și la PDL.

În opinia sa, "președintele Băsescu, la capătul a zece ani de mandat, și-a ales urmașul, este vorba de doamna Elena Udrea și evident că partidul va merge acum pe această linie, vom vedea cu ce rezultate, cu ce reacții publice și cu ce capacitate de negociere în redesenarea scenei politice pe dreapta”, a declarat marți, la RFI România, Teodor Baconschi.

Întrebat, la RFI România, ce efect va avea asupra PMP absența intelectualilor din conducerea formațiunii, Teodor Baconschi a răspuns: "Am trăit un sentiment de deja vu, pentru că exact așa cum la PDL intelectualii au fost, ca să zic așa, puși în vitrină și apoi evacuați, s-a întâmplat un fenomen similar și în evoluția PMP. La PDL, implantul nu reușise, aici, chiar membrii fondatori, împreună cu personalitățile din Fundația Mișcarea Populară, au fost marginalizați”.


Echipa lui Udrea la conducerea PMP

Referindu-se la Congresul PMP, el a afirmat că, ''practic, cu excepția unei poziții sau a două din organigrama de conducere a PMP, a fost omul și locul''.

''Echipa era prefigurată prin faptul că fiecare candidat agreat de doamna Elena Udrea a candidat singur, n-a avut contracandidați, deci n-au fost emoții din punctul ăsta de vedere. (...) Va trebui să rămân într-o repliere cel puțin tactică. Nu s-a socotit că prezența și competențele mele sunt utile noii formule de conducere, în care se regăsește și domnul Marin Anton sau multe alte personalități de acest tip. Voi sta în banca mea, voi observa ce se întâmplă pe scena politică, se vor mai întâmpla multe până în noiembrie. Regret că o serie de personalități de dreapta, ca Mihai Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, Cătălin Predoiu și alții se regăsesc în partide diferite, deși ar fi fost nevoie ca ele să imprime politicii românești un suflu de schimbare efectivă", a punctat Baconschi.


În ceea ce privește anunțul candidaturii lui Cristian Diaconescu din partea PMP la alegerile prezidențiale din toamnă, el l-a catalogat ca ''surprinzător''.

''Nu a urmat unei dezbateri în partid și cu atât mai puțin unui vot. (...) Consider că este un om respectabil, care ar putea să corespundă profilului de prezidențiabil. Vom vedea acum și reacția polului de dreapta care se conturează, PDL-PNL. În ce măsură domnul Diaconescu are vreo șansă să intre în turul doi, asta e o discuție separată", a mai spus Baconschi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter