Politică

Cuvintele lui Nicoară, în gura lui Lăpuşan

În mod suspect, părerea proastă de acum doi ani a senatorul PNL Marius Nicoară despre Mihai Seplecan apare în gura preşedintelui PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

În 2012, Nicoară declara despre Seplecan că “eu am fost cel care l-am primit în partid, i-am întins o mână, nu avea nici un sprijin, nu avea bani, nu avea nimic. Acum crede că i se cuvine tot. Nu spun că nu a fost muncitor, dar pentru ceea ce a făcut a primit destul. Lui nu-i ajunge. Vrea să fie parlamentar. Pentru asta, i-am explicat, trebuie să mai înveţe multe, încă nu ştie să scrie, să citească, să vorbească", spunea Nicoară.

Duminică, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpusan, declara că Ioan Oleleu cunoaște cel mai bine problemele județului şi “chiar nu ne putem permite să așteptăm  după oameni care acum învață să citească. Până învaţă ce se întâmplă pe acolo, dacă poate să înveţe (...) depinde la ce vârstă a plecat la şcoală, la şase sau la şapte ani, nu ştiu", spunea Lăpuşan, referindu-se la Mihai Seplecan, care s-a autopropus pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Judeţean Cluj.


Conducerile organizaţiilor judeţene din Cluj ale PNL şi PDL au încheiat sâmbătă un parteneriat prin care democrat-liberalii îi vor susţine pe liberali în numirea unui preşedinte interimar la Consiliul Judeţean, în locul lui Horea Uioreanu, arestat preventiv sub acuzaţia de luare de mită.

Delegaţia Biroului Permanent a PNL Cluj s-a întrunit sâmbătă de urgenţă pentru a-l numi pe senatorul Marius Nicoară ca preşedinte interimar al organizaţiei, în locul lui Uioreanu, ocazie cu care s-a discutat şi situaţia de la nivelul Consiliului Judeţean.


“Am avut discuţii cu PDL care ne-a oferit susţinerea şi care va primi un post de vicepreşedinte. Sunt lucruri pe care noi le dorim pentru a avea o majoritate care să deblocheze activitatea în Consiliul Judeţean, pentru că sunt multe proiecte stopate”, a declarat Marius Nicoară.

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, prezent la conferinţă de presă, a precizat că este importantă instalarea cât mai curând a unui preşedinte interimar la CJ.


„Când discutăm proiectele pentru clujeni lăsăm la o parte culorile politice. Am avut o discuţie astăzi legat de susţinerea unui candidat din PNL pentru funcţia de preşedinte interimar. Şi în aceste condiţii, din rândurile PDL vom desemna un consilier judeţean care să ocupe tot un post interimar de vicepreşedinte. Este foarte important ca aici la Cluj să instalăm cât se poate de repede normalitatea pentru că sunt proiecte importante care aşteaptă să fie aprobate şi să fie implementate cât se poate de repede”, a spus Buda.

Potrivit unor surse, după întâlnirea cu Daniel Buda, Nicoară s-a întâlnit şi cu Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter