monitorulcj.ro Menu

Politică

Daniel Buda: „Mă bazez pe experienţa acumulată în Comisia Juridică din Parlamentul României“

Liderul PDL Cluj Daniel Buda, proaspăt ales europarlamentar, spune că în campania electorală a strâns „o tolbă plină cu probleme“ de la oameni, pe care va încerca să le rezolve în Parlamentul European.

Daniel Buda este singurul europarlamentar cu buletin de Cluj.

„În primul rând vreau să le mulţumesc celor care m-au votat şi care m-au ascultat în această campanie electorală. În toată această perioadă m-am întâlnit cu foarte lume şi pot să spun că am umplut o tolbă cu probleme. Vreau să îi asigur pe clujeni şi pe români că le voi dedica acest mandat în Parlamentul României.

Ca principale obiective, aşa cum am spus, sunt politica agricolă comună şi justiţia, decuplarea MCV de admiterea României în Schengen. Sunt într-adevăr, singurul europarlamentar cu buletin de Cluj şi cum se spune, întotdeauna cămaşa e mai aproape de corp decât haina.

Sunt însă convins că în Parlamentul European voi găsi capacitatea de a-i coagula şi pe ceilalţi europarlamentari pentru a îndeplini aceste obiective. Mă bazez şi pe experienţa acumulată în Comisia Juridică, în Parlamentul României“, a spus Daniel Buda.