monitorulcj.ro Menu

Politică

Toro: UDMR şi PSD au semnat un pact secret înaintea alegerilor pentru PE. Moral ar fi să-l facă public

Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, acuză UDMR că a semnat un pact secret cu PSD înaintea alegerilor europarlamentare prin care social-democraţii să beneficieze de al treilea mandat de deputat în PE al Uniunii, iar UDMR să primească "altceva în schimb".

"Este important că UDMR a reuşit să treacă de pragul de cinci la sută şi să trimită doi reprezentanţi în PE, dar nu putem să nu ne gândim că, de fapt, au renunţat la un loc. Până acum erau trei reprezentanţi cu voturile maghiarilor în PE, acum sunt numai doi. Ce este îngrijorător, este că acest al treilea loc a ajuns la PSD, prin redistribuire, loc cedat de UDMR. A existat un pact secret între UDMR şi PSD, prin care Uniunea a renunţat la acest al treilea mandat, aşteptând să primească altceva în schimb de la PSD. Trocuri politice se fac în politică, dar au obligaţia să facă transparent acest troc şi cer preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, să facă public acest pact secret cu PSD, ar fi cinstit şi moral", a spus Toro T. Tibor, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, potrivit Mediafax.

Acesta a susţinut că pactul politic secret între PSD şi UDMR nu conţine referiri şi la autonomie, în condiţiile în care acest subiect nu a figurat ca temă de discuţie în coaliţia aflată la guvernare.

În urma alegerilor europarlamentare din 25 mai, UDMR a obţinut două mandate de deputat în PE, iar Alianţa PSD-UNPR-PC un număr de 16 mandate.