Politică

Gafele vicepreşedintelui SUA, Joe Biden

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a gafat şi la Bucureşti. El i s-a adresat premierului Victor Ponta cu apelativul "preşedinte", la finalul discuţiei avute la Palatul Victoria. De altfel, Biden este celebru prin gafele pe care le face.

Sursa foto politico.com Sursa foto politico.com

Printre acestea, Biden a confundat Carolina de Nord cu Virginia,  i-a transmis premierului irlandez Brian Cowen "Dumnezeu să o odihnească pe mama Dumneavoastră!", deşi aceasta trăieşte, scrie hotnews.ro.  

"This is a big fucking deal!" --a declarat vicele americam, felicitându-l pe preşedintele Barack Obama la ceremonia semnării proiectului privind reforma asigurărilor medicale, Washington, D.C., Martie 23, 2010.


De asemenea, vicepreşedintele american a uitat ce funcţie are, prezentându-se ca fiind preşedintele SUA. Cel mai probabil, vicepreşedintele nici nu şi-ar fi dat seama de eroarea făcută dacă asistentul de lângă el nu i-ar fi atras atenţia şi mulţimea nu ar fi izbucnit în râs. Este a doua oară când Biden încurcă funcţiile, după ce, şi în august 2008, s-a prezentat drept viitorul preşedinte. De data aceasta, a făcut-o cu două zile înainte ca Barack Obama să depună jurământul pentru al doilea mandat de Preşedinte.

El a mai declarat că şi-ar sfătui familia să evite deplasările cu avionul sau cu metroul, pentru a nu se îmbolnăvi de gripă porcină, ceea ce a provocat critici din partea asociaţiilor de transport.

"Ridică-te, Chuck, ca să te vadă toţi." ¬-Joe Biden, către un paralizat în cărucior cu rotile, Missouri, Sept. 12, 2008, este o altă gafă a lui Joe Biden.

Fin cunoscător al şicanelor lumii politice, el este apreciat pentru stilul lui direct. Dar predispoziţia sa pentru glume şi indepărtarea de la discursul scris îi joacă adeseori feste.  În august, Joe Biden a afirmat că declaraţiile republicanului Mitt Romney privind băncile "le înlănţuiesc picioarele americanilor", într-un discurs în fostul stat sclavagist Virginia. 


La începutul lui octombrie, el a afirmat - după care a revenit - că clasa medie "a fost devastată în ultimii patru ani", respectiv în timpul mandatului lui Barack Obama.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter