Politică

Încă un clujean prezidenţiabil, în viziunea lui Băsescu

Traian Băsescu a făcut, miercuri, în cadrul unui interviu acordat pentru Adevărul, portretul robot al candidatului dreptei pentru președinție, precizând că, deși nu vrea să dea nume, clujeanul Daniel Morar se încadrează în acest portret.

”M-am hotărât să nu mai fac greșeala de a încerca să enumăr candidații dreptei. Mereu omit pe cineva și îmi pare rău pe urmă”, a început președintele.

Băsescu a decis să facă totuși un portret robot al acestui candidat: ”Un om care deja a probat că a făcut ceva pentru țara asta. Nu poți să pui un începător. Trebuie să fie un politician care să aibe suficientă experiență politică, unul care să nu fi avut nimic în comun cu fostul regim. Eu am învățat democrația, hai să alegem unul care vine gata învățat. Crescut în democrație. Nu spun neapărat să aibă 25 de ani, poate pe la 40 de ani, dar să nu fi trăit în societatea aia care ne făcuse asistați și dependenți de stat”.


”Mi-ar place să fie un om cu capacitate de negociere politică, nu ca mine din când în când, ci tot timpul să poată negocia cu partidele de la putere și cele din opoziție. Mi-ar place să mai fie un politician care dacă a venit cu un apartament în politică, să îl găsească candidatura la președinție tot cu un apartament”, a completat Traian Băsescu.

Întrebat dacă Daniel Morar se potrivește acestui portret, șeful statului a spus că acesta ”se încadrează în portretului robot al candidatului ideal la președinție”.

abonare newsletter