Politică

Traian Băsescu: FMI nu obligă România să introducă taxa la combustibil, e o suferință inutilă pentru economie

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că primul ministrul Victor Ponta are fracturi de logică în ceea ce privește acciza la carburanți, speficicând că Fondul Monetar Internațional nu obligă România să introducă această taxă.

”Ponta are fracturi de logică. Nu există niciun document între Guvernul României și FMI prin care România să fie obligată să introducă acciza la combustibil. Scuza pe care o spune, ”ne-a obligat FMI” e o minciună în stil propriu. Cum nu există în documente semnate cu FMI despre electorată, despre care nu mai vorbește acum. Probabil a început să își dea seama ce enormitate economică era”, a declarat șeful statului.

”Îmi reproșază că nu i-am scris și premierului Emil Boc. Nu i-am scris, recunosc, și poate e bine să știe și motivlele pentur care am făcut-o. România are un tratat de aderare la UE. La pag 156 din tratatul de aderare se găsește un punct 4A care spune că România va introduce acciza de 359/mia de litri de benzină până la 1 ian 2011. Același tratat spune că România trebuie să introducă o acciză de 330 euro la fiecare mie de litri de motorină până la 1 ian 2013. România și-a respectat angajamentul din tratatul de aderare așa cum el a fost negociat.  Nu e bine să minți în spațiul public atunci când ești prim-ministru”, a subliniat Băsescu.

”Vreau să subliniez încă o dată și pentru Victor Viorel că eu îmi asum parteneriatul cu Guvernul Emil Boc. Îmi asum și cele bune și cele rele. Știu că s-au întâmplat lucruri rele populației în mandatul lui Boc și acelea au fost soluțiile pentru ca România să nu mai fie în criză. A trebuit să găsim soluții pentru că nu mai aveam bani de salarii și pensii. Singura soluție pe care o regret a fost creșterea TVA-ului”, a arătat președintele.

”Ar fi fost dramatic dacă prim-ministru ar fi fost Victor Viorel susținut și de Crinuț”, a continuat el.

”Venind la acciza pe care Ponta se cramponează s-o introducă. E o suferință inutilă pentru economie și populație. Obligațiile de a crește acciza le-am îndeplinit, iar măsura pe care o ia Ponta e o măsură abuzivă împotriva economiei și a populației. Poate adăuga bani prin reducerea cheltuielilor unde nu sunt necesare. Practic, miza lui Ponta, prin această taxă suplimentară de 42 bani la litru de motorină și benzină e să-și creeze resurse pentru plata baronilor locali pentru campaniile electorale. Are bani pe care îi poate reduce. Discutăm de 1,8 miliarde. Poate lua fără grijă 1,2 miliarde din bugetul lui Dragnea care a crescut exponențial pentru a alimenta baronimea. Are un excedent și la asistență socială în mod cert și în multe alte locuri. Sumele mari sunt la Dragnea și la serviciul datoriei”, a explicat președintele.

”De peste tot se poate aduna până la concurența sumei de 1,8 miliarde cât preconizează să ia din acciză”, a mai spus Traian Băsescu.

”Motorina va fi mai scumpă decât în Germania și Austria. E inadmisibil și economic și moral ce face Ponta. De aceea îmi permit să îi cer încă odată să nu introducă această acciză. Nu o să moară nimeni din ea. Cum românii au suportat atâtea, vor suporta și asta. Dar în loc să mergem spre bine după ce am trecut de criză, introducem taxe și accize suplimentare după ce am arătat că aparatul de stat a funcționat și cu resursă mult mai mică. Niciodată, dacă în mod real, bugetul ar fi avut lipsă de resurse pentru a face față cheltuielilor obligatorii nu aș fi avut această poziție față de acciză. Dar o am pentru că e o taxă inutilă ce va duce la creșterea prețurilor”, a explicat președintele.

”Sunt gata să îi arăt în 30 minute de unde poate reduce cheltuieli. Din buget se pot tăia excesele. Deficitul de care vorbește Ponta nu e în raport cu nevoile obligatorii, e în raport cu cât și-a propus el să aibă în buget pentru a satisface nevoile clientelei politice. Fac un apel la premier, dacă nu știe. Nu l-am suspectat niciodată că a înțeles bugetul pe care l-a aprobat. Îi pot arăta de unde poate reduce cheltuielile din bugetul de stat dacă nu știe”, a încheiat șeful statului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter