Politică

Când SCĂPĂM DE VIZE în SUA

Ministrul de Externe al României Titus Corlăţean a declarat că s-a avansat mult în discuţiile privind problema vizelor pentru români în SUA şi "s-ar putea să nu mai ia atât de mult".

„Ne apropiem efectiv anul acesta, cred că vom intra în criteriile care sunt prevăzute de proiectul legislativ care aşteaptă aprobarea celei de-a doua camere a Congresului. Odată ce legislaţia asta va trece, noi vom fi în aceste criterii, pentru că inclusiv pe rata de respingere a cererilor vom fi sub 10%", a declarat şeful diplomaţiei., citat de Mediafax.

El a mai precizat că decizia la nivelul UE privind mecanismul de reciprocitate a vizelor este "un element suplimentar care a apărut şi care ajută, vă asigur".


La 20 decembrie 2013 au intrat în vigoare modificările la Regulamentul 539/2001, care permit Uniunii Europene să reintroducă vizele pentru cetăţenii americani şi canadieni, în cazul în care Washington şi Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE.

Noul Regulament include un "mecanism de reciprocitate", care poate fi activat atunci când o ţară terţă ai cărei cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menţine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii uneia sau mai multor state membre.
Aplicarea "mecanismului de reciprocitate" implică o procedură îndelungată, care poate fi declanşată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA şi Canada.


Dacă nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană are la dispoziţie două soluţii: poate adopta impunerea, pe o perioadă de 12 luni, a vizelor pentru cetăţenii statului terţ sau poate înainta Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a situaţiei, în care explică de ce nu propune impunerea temporară a vizelor.

Bulgaria, Cipru, Croaţia, România şi Polonia sunt singurele ţări UE ai căror cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în SUA. Bulgarii şi românii sunt singurii cetăţeni europeni care nu pot călători fără vize în Canada.


 România îşi doreşte cât mai rapid un ambasador american la Bucureşti, dar e o chestiune de lentoare a procesului de numire la Washington, a mai spus Titus Corlăţean.


 

abonare newsletter