Politică

Guvernul promite bani pentru producerea sângelui artificial la Cluj

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat azi la Cluj, că va susţine proiectul de producere a sângelui artificial.

Mihnea Costoiu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea au lăudat astăzi, la Cluj felul în care aici inovaţia trece dincolo de mediul academic şi se materializează.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior s-a declarat impresionat de proiectul cercetătorului clujean Radu Silaghi şi a promis sprijin pentru dezvoltarea acestuia. „Împreună cu domnul rector Ioan Aurel Pop voi solicita domnului profesor Silaghi un calendar al proiectului, astfel încât să putem avea o previzionare a investiţiilor necesare, dar şi al rezultatelor. Este un proiect extrem de important şi trebuie să fie susţinut de întreaga comunitate, este un proiect care va fi de succes", a declarat Mihnea Costoiu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter