Politică

EBA, locul doi pe listele PMP, la europarlamentare

Elena Băsescu (EBA), fiica preşedintelui Traian Băsescu, şi-a adjudecat deja locul doi pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP) pentru viitoarele alegerile parlamentare, au declarat, pentru PaginadePolitica.ro, surse apropiate negocierilor.

Decizia ar fi fost luată în şedinţa Biroului de Conducere al partidului, la care a participat şi Elena Udrea, cea care a susţinut-o puternic pe Elena Băsescu pentru ocuparea unui loc eligibil pe lista PMP. Pe locul 1 a fost acceptată candidatura lui Cristian Preda, actual europarlamentar, iar pe locul trei se luptă să ajungă Daniel Funeriu, fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu.

Decizia desemnării Elenei Băsescu pe locul 2 pare să fi stârnit dispute dure între protagonişti. Nemulţumitul principal ar fi fost, din câte se pare, Daniel Funeriu, care s-ar teme că locul 3 nu-i garantează accesul în viitorul Parlament European. Propulsarea Elenei Băsescu în capul listei l-ar fi deranjat şi pe Adrian Papahagi, membru fondator al PMP, care din acest motiv ar fi decis recent să părăsească partidul. Papahagi a anunţat însă că rămâne un susţinător al preşedintelui Traian Băsescu.


Elena Băsescu este, ca şi Cristian Preda, europarlamentar. Ea a fost aleasă la alegerile din 2009, fiind susţinută puternic de voturile activiştilor tineri din PDL. Candidatura sa a stârnit multe controverse, principalele observaţii publice fiind legate de faptul că a ajuns să candideze pentru simplul motiv că este fiica preşedintelui, şi nu pentru merite personale, politice sau profesionale. Reproşurile au deranjat-o pe Elena Băsescu, de aceea a ales să candideze ca independentă, sub brandul electoral “EBA”.

www.paginadepolitica.ro

abonare newsletter