monitorulcj.ro Menu

Politică

Deputaţii au făcut scut în jurul lui Chiţoiu

Noua alianţă USD l-a scăpat pe fostul ministru al Finanţelor Daniel Chiţoiu de urmărirea penală, deşi colegii săi de partid s-au împotrivit.

După ce s-au descotorisit de liberali, social democraţii constituiţi în noua alianţă USD, alături de PC, UNPR şi UDMR l-au scăpat pe Daniel Chiţoiu de DNA.

Camera Deputaţilor a respins, marţi, prin vot secret, cererea privind încuviinţarea urmăririi penale a lui Daniel Chiţoiu. Conform unor surse parlamentare citate de Mediafax au votat împotriva solicitării de începere a urmării penale 248 de deputaţi, iar în favoarea cererii s-au înregistrat 108 voturi. De asemenea, trei voturi au fost anulate. Anterior acestui vot şi Comisia Juridică a dat aviz negativ.

Liberalii au votat pentru, dar cu rezerve

Pentru că nu au vrut „să obstrucţioneze legea“, liberalii au anunţat încă de zilele trecute că vor vota în favoarea începerii urmăririi penale a lui Chiţoiu, deşi au reserve. „Am votat pentru urmărirea penală a lui Chiţoiu, dar am totuşi reserve. Lăsăm ca aceste lucruri să fie decise de justiţie, însă avem semne de întrebare faţă de o cercetare care se desfăşoară în legătură cu un act normativ. Mai mult, este un act asumat de guvern până la urmă. Nu este normal ce se întâmplă, dar nu vrem să obstrucţionăm legea“, a declarat deputatul PNL, Elena Uioreanu.

Păreri împărţite la UDMR

Părerile au fost împărţite în schimb, în rândul reprezentanţilor UDMR, unii dintre aceştia votând pentru, alţii împotriva urmăririi penale a lui Chiţoiu. Liderul UDMR Cluj, Mate Andras, care este şi membru în Comisia Juridică, nu a dorit să comenteze decizia colegilor săi deputaţi şi nici să spună în ce fel a votat.  Mate Andras  s-a limitat doar la a declara scurt că „votul este secret“.

Şi  Kelemen Hunor, recent investit ca ministru al Culturii s-a abţinut de la prea multe comentarii, subliniind doar că UDMR respectă „statul de drept si funcţionarea justiţiei“ şi că nu ştie cum au votat colegii săi.

Vă reamintim, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul „Carpatica“, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor. Procurorul general, Tiberiu Niţu, a înaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmărirea penală a lui Chiţoiu.

Din probele administrate de procurori a rezultat că, în calitate de ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor.