Politică

Azi în Parlament- Senatorul Cordoş vrea o sală de sport polivalentă în Turda

Senatorul social democrat Alexandru Cordoş a adresat în plen câteva întrebări miniştrilor Sportului şi Muncii. Parlamentarul solicită construirea unei săli polivalente în municipiul Turda.

Interpelarea referitoare la construirea unei săli de sport i-a fost adresată ministrului Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, şi totodată, ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici:

„În prezent, sportul de performanţă din România are nevoie de susţinerea tuturor celor implicaţi în activităţile dedicate acestei laturi importante a dezvoltării tinerei generaţii. Nu trebuie neglijată importanţa sportului în promovarea imaginii României în lume.


Municipiul Turda a dat de-a lungul timpului nume valoroase sportului naţional şi internaţional, atât în sporturile de echipe cât şi în sporturile individuale. Actuala generaţie şi cea viitoare de sportivi turdeni au nevoie de o sala de sport polivalentă pentru a-şi putea desăvârşi pregătirea şi a obţine performanţe remarcabile.

Un exemplu concret este echipa de handbal masculin „Potaissa Turda”, aflată în primele locuri în liga naţională de handbal. De asemenea în municipiu evoluează şi cinci echipe de handbal juniori, aproximativ 150 de sportivi, cu rezultate notabile în campionatele naţionale pe categorii de vârstă.


Stimaţi miniştri, având în vedere faptul că sunteţi implicaţi în promovarea performanţei, vă rog să analizaţi posibilitatea demarării unui proiect în vederea construirii unei săli de sport polivalente în municipiul Turda, judeţul Cluj“.

Un alt subiect atins prin intermediul unei întrebări are în vederecalcularea stagiului de cotizare pentru femeile cu mai mult de trei copii. Întrebarea a fost adresată Rovanei Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice:


„Am primit la biroul senatorial multe sesizări referitoare la unele aspecte negative ale aplicării legii 263/2010 – privind sistemul unitar de pensii care afectează femeile care au născut şi crescut mai mult de trei copii.

În România, există multe femei care au crescut mai mult de trei copii şi cărora le-a fost afectat negativ stagiul de cotizare necesar obţinerii pensiei, fiind nevoite să plătească din buzunar sumele necesare completării acestuia.


Reducerea vârstei de pensionare cumulată cu reducerea stagiului complet de cotizare astfel încât să nu se producă diminuarea cuantumului pensiei ar fi benefică femeilor care au născut şi crescut mai mult de trei copii.

Doamnă ministru, în acest context, vă întreb care este punctul de vedere al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice referitor la reducerea vârstei şi a stagiului de cotizare pentru femeile cu mai mulţi copii?“.

Ultimele Stiri
abonare newsletter