monitorulcj.ro Menu

Politică

Curtea Constituţională: Nu ne-am mai confruntat cu o situaţie ca acum privind noul Guvern, este o problemă delicată

Curtea Constituţională: Nu ne-am mai confruntat cu o situaţie ca acum privind guvernul

Curtea Constituţională (CC) nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, aceasta fiind o problemă delicată, dar care trebuie rezolvată rapid, a declarat, miercuri dimineaţa, judecătorul CC Petre Lăzăroiu.

Liderii USD s-au întâlnit, miercuri dimineaţa, la Palatul Victoria pentru a discuta procedurile despre formarea noului Guvern, la discuţie fiind prezent şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, scrie Mediafax.

Marţi, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că parlamentarii PDL şi cei ai PMP au atacat la Curtea Constituţională Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, că "cea mai rapidă soluţie", pe care i-a şi propus-o premierului Victor Ponta, este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program de guvernare, asupra căruia să fie asumată apoi răspunderea în Parlament.

Preşedintele a precizat că a discutat marţi cu premierul Victor Ponta. "Sper ca în perioada următoare să dea o soluţie, soluţia constituţională, a asumării răspunderii actualului guvern, repet, a actualului guvern, pe un nou program de guvernare, care să reflecte noile alianţe politice din Parlament", a continuat Băsescu.

Premierul Victor Ponta, prezent la Gala MEDIAFAX, a anunţat marţi seară că s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, dar că nu a ajuns cu acesta la o concluzie privind procedurile care trebuie urmate şi că va avea miercuri o nouă discuţie cu şeful statului.

El a mers la Palatul Cotroceni după ce, marţi, Parlamentul a adoptat prin vot secret cu bile (346 voturi "pentru", 191 "împotrivă"), proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.

Anterior, Ponta afirmase, după votul din Parlament, că speră ca noul Guvern să înceapă să funcţioneze chiar de miercuri, precizând că îl va contacta în acest sens pe preşedintele Traian Băsescu şi că este dispus ca în şedinţa de miercuri a Guvernului să adopte măsuri pentru a evita orice confuzii legate de programul de guvernare.

El a precizat că este dispus inclusiv să îşi angajeze răspunderea pentru programul de guvernare, dar că pentru acest lucru este necesar ca Executivul să fie validat.