monitorulcj.ro Menu

Politică

PMP, deschis pentru o fuziune cu FC

Preşedintele PMP, Eugen Tomac

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, miercuri, că va continua discuţiile cu preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, arătând că PMP este deschis pentru fuziunea între cele două partide şi că fostul premier ar putea fi un candidat foarte bun pentru prezidenţiale.

"Vom discuta cu domnul Mihai Răzbvan Ungureanu şi în măsura în care rămân în vigoare discuţiile pe care le-am avut înainte de a ne înregistra noi suntem deschişi acestui demers în continuare de a merge pe această linie a fuziunii între cele două partide. Credem că este important ca dreapta să dea o nouă dinamică pe această zonă pentru că este important să fim împreună toţi cei care împărtăşim aceleaşi valori şi nu văd nici o deosebire în programele pe care le promovează cele două opartide", a precizat Eugen Tomac într-o conferinţă de presă răspunzând la o întrebare, informează Mediafax.

El a făcut aceste precizări după ce a salutat înscrierea Partidului Mişcarea Populară ca partid politic şi după ce a precizt că PMP va aduna în jurul său toate vocile credibile de dreapta şi va menţine aceeaşi linie poltică promovată de preşedintele Traian Băsescu.

Eugen Tomac nu a putut să precizeze dacă o fuziune între Forţa Civică şi PMP ar trebui să aibă loc înainte de europarlamentare.

"Rămâne să discutăm. Noi am avut un dialog intens cu Forţa Civică înainte de a ne înregistra, vom relua discuţiile şi în măsura în care vom ajunge la o concluzie cât mai clară o vom comunica", a adăugat Tomac.

El a fost întrebat dacă Mihai Răzvan Ungureanu va fi susţinut de PMP la prezidenţiale sau formaţiunea va avea un candidat propriu.

"Rămâne să vedem cum vor decurge discuţiile cu Forţa Civică. Am aşteptat această etapă, am fost contestaţi în repetate rânduri de parlamentarii USL. A întârziat foarte mult procesul de înregistrare oficială a partidului. Suntem în aceleaşi relaţii foarte bune şi sunt convins în continuare că dacă vom reuşi să strângem rândurile între cele două partide domnul Mihai Răzvan Ungureanu poate fi un candidat foarte bun pentru alegerile prezidenţiale, dar e prea devreme să discutăm acum", a mai spus Tomac.