monitorulcj.ro Menu

Politică

Tişe: „Ministrul Stroe să demisioneze. Incompetența acestuia a dus la pierderea vieții a doi oameni“

Senatorul democrat liberal clujean, Alin Tişe, consideră că ministrul de Interne, Radu Stroe, ar trebui să demisioneze sau să fie demis de Primul Ministru, pentru intervenţia stângace în cazul avionului medical care s-a prăbuşit luni.

“Intervenția stângace, ineficientă, lipsa de coordonare a instituțiilor din subordinea M.A.I. ( S.T.S. și I.S.U. ) demonstrează incompetența ministrului care a dus la pierderea vieții a doi oameni.  Ministrul Radu Stroe a intervenit public și a dat ordine Jandarmeriei în cazul Pungești să intervină în forță împotriva unor localnici care ocupau un drum de țară, pentru a apăra o proprietate privată,  iar acum a stat ascuns 5 ore fără să intervină și să preia conducerea misiunii de intervenție. Ministrul de Interne este incompetent, ineficient, indiferent și regretabil de inconștient”, a declarat Alin Tişe.

De asemenea, Alin Tişe, solicită o comisie parlamentară de anchetă care să investigheze modul în care instituțiile statului, M.A.I. și instituțiile subordonate au intervenit în situația de urgență cauzată de accidentul aviatic din Munții Apuseni.  

PDL Cluj-Napoca cere demisia „de urgenţă“ a prefectului Vuşcan

La rândul lor, democrat liberalii de la municipiu solicită de urgenţă demisia prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, pentru „incompetenţa“ de care a dat dovadă în gestionarea tragediei aviatice din Munţii Apuseni.

„PDL Cluj îi solicită de urgenţă demisia prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan care, deşi a fost prezent (cu mare întârziere) în perimetrul zonei în care s-a produs accidentul, nu a fost capabil să gestioneze echipele de salvare, de la ISU şi Salvamont, astfel încât victimele să poată fi găsite în timp util şi nu după 6 ore de la accident, aşa cum s-a întâmplat din nefericire“, a declarat preşedintele PDL Cluj-Napoca, Radu Moisin.