monitorulcj.ro Menu

Politică

USL vrea comasarea referendumului pentru Constituţie cu europarlamentarele

USL a decis organizarea referendumului pentru validarea Constituţiei modificate simultan cu europarlamentarele din luna mai, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%, au declarat, pentru Mediafax, surse din Uniune.

USL vrea comasarea referendumului pentru Constituţie cu europarlamentarele

Ministrul de Interne, liberalul Radu Stroe, a confirmat, înaintea şedinţei USL, informaţia privind decizia USL de organizare a referendumului pentru modificarea Constituţiei simultan cu europarlamentarele.

Stroe a fost întrebat, înainte de şedinţa USL, dacă referendumul pentru revizuirea Constituţiei va fi organizat la aceeaşi dată cu alegerile europarlamentare. "Da, aşa e", a replicat ministrul liberal.

"Probabil două zile", a mai afirmat Stroe, întrebat dacă referendumul de revizuire ar putea fi organizat pe parcursul a două zile.

Ministrul a mai precizat că în protocolul USL se va menţiona numele candidatului USL la alegerile prezidenţiale, precum şi al premierului.

Liderii USL au decis, duminică seară, într-o şedinţă restrânsă, informală, să convoace referendumul pentru revizuirea Constituţiei în luna mai, odată cu alegerile europarlamentare.

Totodată, USL a stabilit ca referendumul să se desfăşoare pe parcursul a două zile. Referendumul se va desfăşura cu un prag electoral de 50% prezenţă.

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu urmează să anunţe oficial aceste decizii în cursul zilei de luni, într-o conferinţă de presă susţinută în comun, imediat după şedinţa oficială a USL, convocată pentru ora 11:00.